Publică un anunț
piatasud.md

Siguranța online – cum controlezi ce face copilul tău pe Internet?

Siguranța online – cum controlezi ce face copilul tău pe Internet?

Există zeci de moduri în care copiii pot interacţiona pe Internet, iar zilnic apar noi servicii de socializare, aplicații și jocuri online. În aceste condiţii, utilizarea sigură a dispozitivelor conectate la Internet depinde de gradul de implicare al părinţilor.

Lăsând copiii nesupravegheaţi în mediul online, aceştia pot să acceseze link-uri virusate, să primească mesaje cu conținut sexual, iar în cazurile mai grave sunt provocaţi să vorbească pe teme sexuale, li se cer fotografii sau înregistrări video în care să își arate părțile intime, pot fi jigniți, şantajaţi sau afectați emoțional.

O soluție pentru această problemă este instalarea unui program de control parental, împreună cu educația siguranţei online şi stabilirea unor reguli de comportament online. Aplicația poate fi achiziţionată sau descărcată gratuit și poate fi instalată pe dispozitivele pe care le utilizează cei mici. Programul permite blocarea accesului la conținuturile dăunătoare și ilegale, descărcarea de aplicații sau jocuri ce nu corespund vârstei copilului.

Iată 5 programe de control parental pe care le poți instala gratuit pe dispozitivul tău și al copilului:

Family Link: Oferă limitări de timp sau blocarea aplicațiilor; gestionezi conturile și dispozitivele copiilor în timp ce navighează online.

Qustodio: Instrumente excelente de monitorizare, filtre web detaliate, urmărirea locației în timp real, instrumente de gestionare a timpului petrecut în fața ecranului și multe altele.

Bark: Monitorizează peste 30 de aplicații de social media și are un filtru web eficient, dar instrumentele pentru gestionarea timpului petrecut în fața ecranului nu sunt foarte flexibile.

Mobicip: Filtru web configurabil și instrumente elementare pentru gestionarea timpului petrecut în fața ecranului, dar nu monitorizează majoritatea rețelelor de socializare.

FamilyKeeper: Notificări în timp real și urmărirea locației, dar nu oferă limitări de timp sau blocarea aplicațiilor.

Interzicerea definitivă a accesului la Internet nu este o soluție. Este important să îi ajutăm pe copii să dezvolte obiceiuri digitale sănătoase, care să îi ghideze în viață și care să îi învețe cum să folosească Internetul ca pe un instrument de învățare și dezvoltare. Educația și informarea trebuie să rămână pe primul loc.

Dacă aveți o întrebare sau doriți să discutați despre o situație prin care trece copilul în mediul online, găsiți informații suplimentare pe portalul www.siguronline.md

Articole similare