Publică un anunț
piatasud.md

Simbolurile agresiunii ruse în Ucraina – „Z”, „V” și panglica „Sfântul Gheorghe” interzise în Moldova

Simbolurile agresiunii ruse în Ucraina – „Z”, „V” și panglica „Sfântul Gheorghe” interzise în Moldova

Un amendament la Codul Contravențional, prin care se interzic pe teritoriul R. Moldova simbolurile ce reprezintă agresiunea Rusiei asupra Ucrainei – „Z”, „V” și panglica „Sfântul Gheorghe”, a fost votat în a doua lectură în cadrul ședinței Parlamentului din 7 aprilie. Despre asta a anunțat deputatul PAS, Lilian Carp, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică.

Astfel, potrivit deputatului, pentru confecționarea, vânzarea și deținerea simbolurilor respective, persoanele fizice riscă o amendă de la 4 500 până la 9 000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore, iar persoanele juridice și cu funcții publice, care vor încălca prevederile respective, riscă o amendă de la 9 000 până la 18.000 de lei.

Mai exact, se interzice confecționarea, vânzarea, deținerea, în vederea răspândirii, și utilizarea în public a atributelor și simbolurilor ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității, precum și a propagandei sau glorificării acestor acțiuni.

„În contextul războiului din Ucraina și a unor semne, litere care sunt folosite în agresiunea militară a Ucrainei de către Federația Rusă, aceste semne sunt utilizate, din păcate, și pe teritoriu R. Moldova. Pentru că aceste semne justifică în linii generale agresiunea miliară asupra Ucrainei, am considerat că este important să modificăm legislația pentru a nu permite glorificarea acestora pe teritoriul R. Moldova”, a declarat deputatul PAS, Lilian Carp, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică.

Modificările la Codul Contravențional vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial

Articole similare