Statul a trebuit să piardă ca să câștige. Cum am găsit un exemplu relativ bun de privatizare
Pe timpul URSS, structura economiei moldovenești a fost planificată astfel încât ea să poată funcționa normal doar în cadrul imensului Imperiu Sovietic. După declararea independenței, Republica Moldova s-a pomenit cu o economie deformată și profund dependentă de resursele energetice și de piețele de desfacere aflate la sute de kilometri depărtare. Mai mult, majoritatea întreprinderilor aveau utilaj uzat și învechit, incapabil să producă mărfuri competitive.
Procese netransparente și privatizări defectuoase
Pentru mulți din cetățenii din Republica Moldova privatizările întreprinderilor de stat se asociază cu ilegalități și interese de grup. În ultimii zece ani, mass-media publică periodic investigații în care sunt prezentate încălcări grave în procesul de vânzare a proprietății de stat.
În 2019 Parlamentul a creat și o comisie care a analizat modul de organizare a privatizării proprietății publice în anii 2013-2019. Aceasta a scos la iveală încălcări grave la concesionarea Aeroportului Chișinău, dar și schemele de privatizare a întreprinderilor de stat AIR Moldova și Gările și Stațiile Auto prin care a fost lezat interesul statului. Suspiciuni de fraudă la evaluarea patrimoniului, decizii arbitrare ale comisiei de concurs și mai multe carențe în procesul de privatizare au fost depistate și de Curtea Conturi, care a examinat privatizarea patrimoniului public din aceeași perioadă.
La o simplă analiză a procesului de privatizare din cei 30 de ani de independență se creează impresia că în acest domeniul există mai multe exemple negative, decât pozitive, multe companii de stat fiind vândute pe bani mult mai puțini decât valoarea lor.
Cu toate acestea, Moldova.org și-a propus să identifice un exemplu de privatizare a unui bun al statului, când statul a dat pe mâini bune o întreprindere și a avut de câștigat atât economia țării, cât și investitorul.
Un astfel de caz este privatizarea Societății pe Acțiuni „Ciment”, care a fost privatizată de grupul internațional Lafarge. Dar și aici experții spun că, deși a venit un investitor cu renume mondial care și-a onorat pe deplin obligațiunile contractuale și a investit în tehnologii moderne, însăși procesul de privatizare a fost unul netransparent.
Care era situația S.A. Ciment înainte de privatizare
În anul 1994, pe baza fabricii de ciment din Rezina cu cariera de calcar în satul Ciorna și a întreprinderii Moldțemremont, a fost înființată Societatea pe Acțiuni Ciment. Din cauza faptului că datele privind starea economică a întreprinderilor din perioada anilor 90 nu au fost digitalizate, iar structurile de stat responsabile de gestionarea acestor date demult nu mai există, nu am putut identifica informații concrete despre situația financiară a întreprinderii. Cert este că aceasta era una destul de dificilă, întrucât în 1997 Guvernul a decis să ia mai multe măsuri pentru a redresa situația, printre care:
- Încheierea unui acord-memorandum cu Consiliul Creditorilor, prin care, începând cu 1 august 1997, datoriile să-i fie înghețate și reeșalonate până în luna decembrie 2000.
- Stingerea datoriei creditare a S.A. Ciment față de Compania de Asigurări ASITO prin transmiterea acțiunilor în valoare de 14,1 mln lei din pachetul ce aparținea statului.
- Introducerea, începând de la 1 iulie 1997, a unui tarif preferențial de 388 lei per 1000 metri cubi (fără TVA) pentru gazele naturale livrate către S.A. Ciment pe termen de cel mult un an, până la fondarea unei întreprinderi mixte sau comercializarea pachetului de acțiuni ale statului.
În 2015, fostul ministru al Economiei, Alexandr Muravschi, susținea că în 1997, în calitate de vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru economie, industrie și privatizare, a vizitat fabrica de ciment din Rezina pentru a stabili fezabilitatea privatizării acesteia. „Vizita a lăsat o impresie deprimantă. Devastarea în toată splendoarea ei. Ceva care amintea de scenele din filmul «Stalker». Un gigant mort, cuptoare care se prăbușesc, liniște… Era clar că dacă nu găsim un investitor, uzina se făcea una cu pământul”, a comentat fostul ministru.
