Publică un anunț
piatasud.md

Tinerii din Cahul au sărbătorit Dragobetele

Astăzi, 23 februarie, în Piața Indepedenței din municipiul Cahul tinerii au desfășurat un Flashmob cu genericul ”Dragobetele sărută fetele”.

La activitate au participat peste 50 de tineri activi și entuziasmați din mai multe instituții. Tinerii și tinerele au organizat jocuri interactive, concursuri, și au purtat discuții prin care toți au avut posibilitatea de a se cunoaște și chiar de a forma relații de prietenie.

S-au implicat cu toții, de la mic la mare, de la cel mai timid la cel mai curajos, creându-se astfel o atmosferă caldă și plină de voie bună.

Mă bucur să fiu în echipa Centrului municipal de Tineret, împreună cu alți tineri dornici de a se implica și de a crea lucruri frumoase. Tinerii sunt baza de temelie a fiecărei societăți, iar asemenea activități nu fac decât să ne motiveze de a ne implica în dezvoltarea societății, fiindcă mereu schimbarea începe de la cel care se implică, muncește și depune suflet în tot ceea ce face, a menționat Maria, una din participanetele la flashmob.

Activitatea a fost organizată de Centrul municipal de Tineret cu suportul Primăriei municipiului Cahul.

Articole similare