Publică un anunț
piatasud.md

Trei locuitori ai satului Slobozia Mare documentați pentru pescuit ilicit pe lacul Beleu

Trei locuitori ai satului Slobozia Mare documentați pentru pescuit ilicit pe lacul Beleu

Deși până pe 14 iunie este stabilită perioada de prohibiție, unii cetățeni sfidează prevederile legale și merg la pescuit. Trei locuitori ai satului Slobozia Mare au fost depistați de patrula mobilă a SPF Brânza în timp ce pescuiau pe lacul Beleu, sector acvatic situat în aria protejată a rezervației naturale ”Prutul de Jos”. 

Cazul a fost înregistrat în dimineața zilei de astăzi, 24 mai curent, în jurul orei 05:30. Angajații Sectorului Poliției de Frontieră Brânza aflându-se în misiune de seviciu pe direcția localității Slobozia Mare au observat doi bărbați pe o ambarcațiune ce pescuiau cu ajutorul plaselor pe lacul Beleu.

Polițiștii de frontieră au monitorizat acțiunile ”pescarilor”, iar la ieșirea acestora la mal au acționat prin surprindere reținându-i pe cei doi și încă un bărbat, complice la fapt, care se apropiase cu un mijloc de transport pentru a-i prelua pe cei doi pescari și încărcătura cu plase și pește. 

La legitimarea persoanelor s-a stabilit că bărbații, locuitori ai satului Slobozia Mare, nu se avizaseră pentru accesul în zona de frontieră, dat fiind faptul că intenționau să meargă la pescuit, chiar dacă este perioada de prohibiție. Cu ei aveau șase plase de monofilament cu lungimea totală de 300 de metri și aproximativ 15 kg de pești de diferite specii.

Persoanele au fost conduse la subdiviziunea Poliției de Frontieră pentru a fi cercetate, despre caz fiind sesizați și reprezentanții Inspectoratului pentru Protecția Mediului. Aceștia din urmă s-au prezentat la fața locului și au documentat incidentul conform competențelor. 
Ca urmare a constatării încălcărilor admise, bărbații vor achita o amendă contravențională conform art. 332, al. (1) CC al RM.  

Articole similare