Publică un anunț
piatasud.md

UE// Circa 20 mii euro au fost investiți de Uniunea Europeană în educația copiilor din grădinița nr. 8 din Cahul

UE// Circa 20 mii euro au fost investiți de Uniunea Europeană în educația copiilor din grădinița nr. 8 din Cahul

Materiale didactice, mobilier și echipament tehnic în valoare de 20000 euro au fost investiți în cadrul programului EU4Moldova: Regiuni-cheie în perfecționarea procesului educațional din cadrul Grădiniței nr. 8 „Prichindel” din Cahul. 

Achizițiile sunt parte a proiectului de renovare a grădiniței, care acum este în plină implementare la Cahul. 

„Este important de menționat că cu suportul Uniunii Europene a fost posibilă această intervenție la grădinița nr. 8 ”Prichindel” în cadrul programului EU4Moldova Regiuni-cheie, implementat de către PNUD în parteneriat cu UNICEF Moldova.  A fost identificată această instituție unde sunt necesare intervenții pentru că mult timp nu a fost dotată cu echipament sau renovată de zeci de ani. În colaborare cu APL s-a decis ca această instituție va fi beneficiara programului” ne-a declarat Viorica Volovei, coordonatoare programe educaționale a UNICEF.

CITEȘTE ȘI: Start lucrărilor de renovare la Gradinița nr. 8 „Prichindel” din municipiul Cahul //VIDEO

Până la demararea procesului de renovare a clădirii și anume termoizolarea clădirii, schimbarea acoperișului, reparația a 12 blocuri sanitare, lucrări adiționale pe interior, dotările și materialele didactice au fost deja livrate instituției de învățământ. 

„Este vorba despre o investiție în total de peste 6,4 mln lei. Țin să menționez că merge vorba despre contribuția programului dar și contribuția autorităților publice locale cu peste 3,7 mln lei. Aceasta va contribui la dezvoltarea condițiilor pentru copii și cadrele didactice” ne-a mai declarat doamna Volovei. 

CITEȘTE ȘI: Cine execută lucrările de reparație a Grădiniței nr. 8 prichindel din Cahul 

Aceasta a menționat că se dorește ca această instituție să devină una model atât pentru municipiul Cahul, dar și pentru întreaga țară.

Cum decurge procesul de renovare a grădiniței a fost inspectat și de E.S. Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova în cadrul vizitei de lucru la Cahul, care a avut loc  la finele lunii mai. 

A.O. Cahul „2030” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene și implementează proiectul „Ce înseamnă Uniunea Europeană pentru Raionul Cahul”. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).

Conținutul articolului aparține autorilor și nu reflectă neapărat viziunea UE sau GIZ.

Articole similare