Un localnic din raionul Cahul a depistat o grenadă în grădina sa. Geniștii s-au deplasat la fața locului

Un localnic din raionul Cahul a depistat o grenadă în grădina sa. Geniștii s-au deplasat la fața locului

Duminică, 5 aprilie curent, geniştii din Brigada de infanterie motorizată „Dacia” s-au deplasat în satul Moscovei, raionul Cahul, unde în grădina unui localnic a fost depistat un obiect exploziv necunoscut.În urma cercetării terenului, echipa a identificat o grenadă de mână F1, fiind ulterior distrusă, transmite realitatea.md

Totodată, recent, militarii din Batalionul de Geniu „Codru” au fost solicitaţi să intervină în oraşul Căuşeni, pentru a neutraliza un proiectil de artilerie, calibru 122 mm, găsit de un grup de muncitori în apropiere de gara auto din localitate.

Un alt obiect exploziv a fost descoperit într-un râuleţ din satul Opaci, raionul Căuşeni. Grupul de geniști a determinat că muniţia – o bombă de la aruncător calibru 82 mm – datează din cel de-al Doilea Război Mondial.

Sursa a adăugat că în perioada respectivă, cele mai multe obiecte explozive au fost depistate în urma lucrărilor agricole în localităţile din raioanele Căuşeni, Cahul, Orhei şi municipiul Bălţi.

Ministerul Apărării atenţionează că în zonele în care există sau se presupune existenţa unor muniţii, cetățenii sunt rugaţi să anunțe autorităţile locale. În cazul depistării unor obiecte explozive neidentificate, este categoric interzisă atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte, lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă, demontarea focoaselor sau altor componente.

Geniştii Armatei Naţionale au lichidat de la începutul anului 242 de obiecte explozive în cadrul a 49 de misiuni de deminare în mai multe localităţi din ţară.

Articole similare