Publică un anunț
piatasud.md

Un șofer de autocar a fost documentat la PTF Cahul, pentru asigurarea serviciului de curierat a unui permis de conducere neveridic

Un șofer de autocar a fost documentat la PTF Cahul, pentru asigurarea serviciului de curierat a unui permis de conducere neveridic

Incidentul s-a petrecut pe 3 februarie, în punctul de trecere a frontierei Cahul, pe sensul de ieșire din țară, unde pentru efectuarea formalităților de control s-a prezentat un autocar de model Mercedes Travego, înmatriculat în Republica Moldova, de pe ruta „Chișinău – Londra”.

La volanul autocarului a fost legitimat un conațional, în vârstă de 29 de ani, domiciliat în municipiul Chișinău. În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au supus unui control mai amănunțit mijlocul de transport și pasagerii. În procesul de efectuare a controlului, șoferul fiind întrebat dacă deține și alte acte, acesta a comunicat că ar avea un plic, însă nu cunoaște conținutul acestuia.

La examinarea plicului a fost depistat un permis de conducere românesc, care ar fi eliberat pe numele unui cetățean moldovean. În timpul verificării suplimentare cu tehnica specială, polițiștii de frontieră au observat mai multe elemente distinctorii care nu corespund unui act autentic. La audieri, șoferul a comunicat că plicul i-ar fi fost înmânat de către persoană în Chișinău, pentru a-l transmite alteia când va ajunge la destinație. Despre faptul că ar fi un document în plic și că acesta ar fi fals nu cunoștea, el având rolul de „curier”.

Conform procedurilor legale, documentul a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei. În continuare, polițiștii de frontieră cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind deținerea și folosirea actelor oficiale false, art. 361 al.(1) și al.(2), CPP a RM.

Articole similare