Publică un anunț
piatasud.md

VIDEO// Repară vestimentația și învață femeile croitorie. Istoria Întreprinderii Sociale „Social Textil” SRL

Întreprinderea Socială „Social Textil” SRL activează de mai bine de 2 ani în s. Chircăieștii noi, fiind prima întreprindere socială din raionul Căușeni. Atelierul oferă servicii de reparație a vestimentației, fabricarea costumelor sport/casual, dar și instruirea persoanelor defavorizate în domeniul croitoriei.

În 2 ani de activitate, deja au fost instruite la locul de muncă circa 5 femei, unele continuă să muncească, iar altele, obținând cunoștințele necesare s-au angajat la întreprinderi din afara localității. 

Întreprinderea a fost fondată de Iulia Culicenco în anul 2021 drept continuitate a unui proiect de mobilizare comunitară și din intenția de a susține, motiva și instrui femeile din localitate. 

„Ne-am gândit să adunăm undeva oamenii, să adunăm mai ales tinerele și femeile, într-un loc unde ar putea să facă ceva cu mâinile proprii. Să venim cu inițiativă să le scoatem din zona de confort, să le învățăm ceva să facă. Atunci s-a copt ideea socială, ideea de a ajuta oamenii. Ne-am gândit să instruim tinerele și femeile din categoria defavorizată a localității în activități de educație tehnologică și croitorie. În 2021 am aflat că există, de fapt, termenul de întreprindere socială și antreprenoriat social. Am mai atras un mini-proiect prin care am reușit să fondăm Întreprinderea Socială „Social Textil” SRL” ne-a povestit Iulia.

Iulie ne spune că serviciile sunt foarte întrebate și foarte necesare într-o localitate rurală, unde nu fiecare își permite să își procure o haină nouă și vine și o repară ca să o poată purta în continuare.

„Mie mi-a plăcut cum a spus Angela Achiței, directoarea Fundației Alături de voi România: Trebuie să ai ADN de antreprenor social ca să poți dezvolta și să vrei să poți dezvolta antreprenoriat social. Cred că așa am simțit eu și cred că asta vreau să fac, să contribui prin ceea ce cunosc eu ca să ajut oamenii, mai ales tinerele și femeile” ne-a declarat Iulia.

Ne-a spus că acum în Republica Moldova se pune foarte mare accent pe antreprenoriat social și pe ideea de antreprenoriat social, și există o perspectivă ca întreprinderile sociale să obțină suport nerambursabil mult mai mare din partea partenerilor de dezvoltare, anume din cauză că afacerea are un impact social adăugător pentru comunitate.   

„Faptul că noi reinvestim 90% din profit, de fapt noi putem să investim în calitatea locurilor de muncă, putem să investim în instruirea persoanelor defavorizate și astfel contribuim la dezvoltarea societății, la dezvoltarea economiei locale, contribuim la creșterea nivelului de învățare a persoanelor defavorizate. Acest lucru ne ține să avem o activitate permanentă și să nu fim nevoiți să găsim locuri de muncă în afara localității noastre sau și mai rău, peste hotarele țării” a punctat Iulia.

„Social Textil” SRL a obținut statutul de întreprinderea socială în luna mai 2022. 

Articole similare