Publică un anunț
piatasud.md

Viorica Dumbrăveanu: Săptămâna aceasta se va înregistra un număr critic de cazuri

Viorica Dumbrăveanu: Săptămâna aceasta se va înregistra un număr critic de cazuri

Suntem în cea de a treia etapă de transmitere a coronavirusului, etapa comunitară, ceea ce explică cifrele de îmbolnăviri. Explicaţia a fost oferită de ministrul Sănătăţii, Viorica Dumbrăveanu care, la emisiunea Punctul pe Azi de la postul TVR MOLDOVA a menţionat că, aşa cum era de aşteptat, în această săptămână se va înregistra un număr critic de cazuri de COVID-19.

Potrivit Vioricăi Dumbrăveanu, în luna martie s-a înregistrat prima etapă  de infectare cu coronavirus.

„Erau cazurile de import, cazurile sporadice de infectare cu COVID-19 care se înregistrau. O a doua etapă a fost cea a focarelor care se înregistrau şi, dacă vă amintiţi, erau focarele din cadrul instituţiilor medicale, în cadrul centrelor de plasament, dar şi focare la nivelul unor localităţi”, a spus Viorica Dumbrăveanu.

Ministrul a menţionat că această etapă de transmitere comunitară determină cifrele de infectare cu COVID-19, dar sistemul de sănătate este pregătir pentru a face faţă.

„Săptămâna curentă, după cum estimează specialiştii epidemiologi, şi noi ştiam de săptămâna trecută, va fi o săptămână critică, cu număr critic de cazuri care vor fi înregistrate. Vedeţi şi situaţia reală, avem cazuri înregistrate la întreprinderi, la judecătorii, în secţiile de poliţie, adică suntem în plină etapă de transmitere comunitară a infecţiei”, a spus ministrul.

Potrivit Vioricăi Dumbrăveanu, nu doar cifrele sunt mari, dar şi număprul de teste făcute zilnic.

„Ieri au fost procesate în condiţii de laborator peste 1800 de teste. Testele efectuate pentru a depista cazurile de COVID-19 sunt foarte multe”, a spus oficialul guvernamental.

Viorica Dumbrăveanu a menţionat că foarte importantă este responsabilitatea colectivă.şi individuală.

„Noi am menţionat responsabilităţi puse în sarcina angajatorului pentru stoparea infecţiei de COVID-19. S-a venit cu recomandări cu cerinţe care trebuie respectate la locul de muncă de către agenţii economici”, a spus Viorica Dumbrăveanu, care a menţionat că statul va interveni nu doar prin prisma sancţiunilor, ci şi a respectării recomandărilor venite din partea specialiştilor.

Transmite TVR Moldova

Articole similare