Publică un anunț
piatasud.md

Vitalie Duca:” Suntem pregătiți fizic și moral pentru redeschidere”

Vitalie Duca:” Suntem pregătiți fizic și moral pentru redeschidere”

În data de 15 iunie a fost anunțată redeschiderea hotelelor, restaurantelor și cafenelelor. Antreprenorii din această sferă sunt pregătiți de orice.

”Pentru noi au fost două luni foarte grele. Sfera HoReCa a avut cel mai mult de suferit în urma carantinei. În acestă perioadă am simțit cele mai mari pierderi din 12 ani de activitate în acest domeniu. Nici criza anilor 2008-2009 nu a fost atît de rea.”

Cele mai mari venituri în sfera HoReCa erau pe timp de vară, atunci când toți cei plecați vin acasă la odihnă. În acest an însă nu toate întreprinderile vor face față situației pandemice create, cu riscul de a-și sista definitiv activitatea.

”Suntem pregatiti fizic și moral pentru redeschidere, cu respectarea masurilor stabilite. Sperăm ca primele saptămâni să fie un val mare de clienți fiindcă oamenii sunt doriți să petreacă timpul alături de prieteni în anumite localuri. Dar acest val, cred că nu va dura mai mult de trei săptămâni”, susține Vitalie Duca.

Deasemeni, în cadrul emisiunii au fost discutate mai multe aspecte a sferei HoReCa în perioada situației de urgență. Una dintre care a fost și atitudinea pe care o au autoritățile față de antreprenorii din această sferă.

”Nu avem cu cine să ne luptăm. Trist este faptul că nu putem și nu știm cum să ne apărăm drepturile. Meeting-urile nu sunt eficiente, după cum putem observa din practica altor colegi.De multe ori fac comparații între practica noastră și a altor țări cum ar fi România, Ucraina, Rusia. Toate deciziile se termină în mod verbal, fără inițiative de a întreprinde ceva pentru a rezolva problema. Cu părere de rău este ceva caracteristic zonei noastre și nu este o problema doar a segmentului HoReCa, dar a tuturor”, punctează Vitalie Duca.

Articolul este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „Creșterea gradului de transparență a Primăriei și a Consiliul municipal Cahul” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

Articole similare