Procesul de alegere a noului rector al Universitatea Tehnică a Moldovei va avea loc pe 23 aprilie 2026, iar cadrele didactice și studenții vor putea vota inclusiv la Cahul, unde va fi deschisă o secție specială.
Decizia vine după ce Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (CDSI) al UTM a validat, în ședința din 6 aprilie 2026, dosarele a doi candidați declarați eligibili pentru funcția de rector.
Pentru funcția de rector al Universitatea Tehnică a Moldovei candidează:
- Veaceslav Bârdan – doctor în științe economice, conferențiar universitar, cu peste 28 de ani de experiență în învățământul superior, specializat în marketing și logistică;
- Viorel Bostan – doctor habilitat în tehnică, profesor universitar și rector în exercițiu al UTM din 2016, cu o vastă activitate științifică și proiecte internaționale.
În total vor fi deschise 9 secții de votare în cadrul subdiviziunilor UTM din țară, inclusiv una în Cahul. Secția de votare din Cahul va fi organizată în cadrul Centrului Universitar „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, situat pe strada Piața Independenței 1. Aici vor putea vota reprezentanții:
- Facultății de Drept și Administrație Publică
- Facultății de Științe Umanistice și Pedagogice
- Facultății de Economie, Inginerie și Științe Aplicate
Procesul electoral include și o dezbatere publică între candidați, programată pentru 21 aprilie 2026, la Chișinău. Alegerile propriu-zise vor avea loc pe 23 aprilie, iar rectorul va fi desemnat prin votul Adunării Generale, formată din cadre didactice, personal științific și reprezentanți ai studenților.
Rectorul Universitatea Tehnică a Moldovei este ales cu majoritatea voturilor membrilor Adunării Generale, conform Codului Educației și regulamentelor interne ale instituției. Programele manageriale ale candidaților și detalii suplimentare despre procesul electoral sunt disponibile pe site-ul oficial al universității.