Pe 1 iunie 2025, municipiul Cahul se transformă într-un tărâm al bucuriei pentru cei mici. Primăria Municipiului Cahul, în parteneriat cu instituții locale și organizații culturale, organizează o serie de activități festive dedicate Zilei Internaționale a Copilului. Evenimentele se vor desfășura pe parcursul întregii zile, în mai multe locații din oraș, și vor aduce împreună copiii, părinții și întreaga comunitate.
Ziua va începe la ora 08:00 cu expoziții tematice la Muzeul Ținutului Cahul, care vor putea fi vizitate gratuit până la ora 17:00. De la ora 10:00 până la 13:00, Parcul Central „Grigore Vieru” va găzdui o expoziție de lucrări hand made, pregătită de Clubul „Hobby Boom”, dar și activități în cadrul „Poienițelor Vesele”, desfășurate de instituții publice, organizații obștești și culte religioase.
Tot în această perioadă, la Centrul de Creație „Luceafărul” se va desfășura un program artistic și concursuri interactive sub genericul „Colorăm Copilăria”, iar Casa de Cultură „Ioana Căpraru” din satul Cotihana va organiza jocuri distractive și activități sportive.
Punctul culminant al zilei pentru cei mici va fi între orele 12:00 și 15:00, când, în Piața Horelor, va avea loc un spectacol distractiv pentru copii – piesa „Punguța cu doi bani”, prezentată de Teatrul Republican Muzical-Dramatic „B.P. Hasdeu”, cu susținerea companiei DRÄXLMAIER Group Moldova.
Seara va continua cu o paradă artistică și spectacol muzical susținut de Palatul de Cultură „N. Botgros” și Fanfara Municipală Cahul, între orele 17:45 – 20:00, tot în Piața Horelor. De la ora 19:00, în Parcul Central și la Centrul Municipal de Tineret, copiii se vor bucura de activități distractive și un film cu desene animate.
Ziua se va încheia într-o atmosferă festivă, cu Hora de Sărbătoare, care va avea loc în Piața Horelor, între orele 20:00 – 22:00.
Organizatorii invită toți copiii și familiile lor să participe la aceste evenimente menite să celebreze copilăria, creativitatea și spiritul comunitar.