Consiliul municipal Cahul se va întruni în ședință extraordinară marți, 11 august 2026, începând cu ora 10:00. Ședința va avea loc în sala de ședințe a Primăriei municipiului Cahul, situată la etajul IV.
Convocarea ședinței a fost dispusă prin dispoziția primarului municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, nr. 434 din 5 august 2026, în baza prevederilor Legii privind administrația publică locală.
Pe ordinea de zi sunt incluse 11 proiecte de decizie, care vizează mai multe domenii de interes public. Printre acestea se numără aprobarea Ghidului de implementare a proiectelor finanțate din Fondul Municipal de Susținere a Cercetării, aprobarea unui Memorandum de înfrățire, precum și conferirea titlului de Cetățean de onoare al municipiului Cahul.
Consilierii vor examina, de asemenea, proiecte privind casarea unor mijloace fixe și a unor autoturisme, transmiterea unui mijloc de transport și a unui bun imobil, aprobarea unui plan geometric și vânzarea unui surplus de teren, aprobarea unui Plan Urbanistic de Detaliu, modificarea unei decizii adoptate în luna martie și examinarea unor notificări.
Proiectele de decizie și anexele acestora pot fi consultate pe pagina oficială a Primăriei municipiului Cahul.