Credincioșii de la Catedrala „Sfântul Ierarh Dionisie” au colindat pacienții și personalul medical din Cahul

Credincioșii de la Catedrala „Sfântul Ierarh Dionisie” au colindat pacienții și personalul medical din Cahul

Cu prilejul praznicului Nașterii Domnului, credincioșii de la Catedrala „Sfântul Ierarh Dionisie” din Cahul au adus bucuria colindelor și daruri pacienților de la Spitalul Raional Cahul și Maternitate, scrie biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud.

După oficierea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, împreună cu preotul consilier Andrei Apetrei și membrii Coralei „Sfânta Maria”, a efectuat o vizită pastorală la Spitalul Raional Cahul. Ierarhul și corul au colindat în mai multe secții ale instituției, oferind mângâiere sufletească bolnavilor și daruri personalului medical – medici și asistenți.

Ulterior, Preasfințitul Părinte Veniamin a vizitat Maternitatea din Cahul, unde, alături de cor, a colindat, a adresat cuvinte de încurajare tinerelor mame și le-a oferit daruri, precum și un sprijin financiar. Totodată, ierarhul a binecuvântat nou-născuții.

Anunțuri de pe piatasud.md

Astfel de acțiuni au devenit deja o frumoasă tradiție, prin purtarea de grijă părintească a Preasfințitului Părinte Veniamin, care, la marile praznice ale Nașterii și Învierii Domnului, vizitează Spitalul Raional Cahul pentru a aduce daruri, mângâiere sufletească și cuvinte de întărire celor aflați în suferință.

La final, directorul Spitalului Raional Cahul, dr. Vasile Rotaru, a mulțumit ierarhului și Episcopiei Basarabiei de Sud pentru colaborarea frumoasă și pentru sprijinul duhovnicesc și material acordat pacienților și personalului medical, exprimând recunoștința întregii echipe pentru grija constantă manifestată.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru