Procesul de absorbție a Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul (USCH) de către Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) a stârnit numeroase întrebări și reacții în spațiul public. De ce este nevoie de această comasare? De ce a fost aleasă anume UTM? Ce se va întâmpla cu studenții, profesorii și campusul universitar din Cahul?
Invitat în cadrul emisiunii InDirect, marca ziuadeazi.md, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a explicat motivele care au stat la baza acestei decizii și obiectivele pe termen lung ale reformei.
Dan Perciun:
„Este important să înțelegem că obiectivul nostru aici este unul foarte simplu: Să ne asigurăm că în cinci și zece ani de zile la Cahul va exista un centru universitar puternic, și va exista un centru universitar care să fie suficient de atractiv pentru tinerii din Cahul și în general din întreg Sudul Moldovei. Acesta este obiectivul nostru primar, să răspundem la întrebarea „Cum facem ca în contextul unui declin demografic care este inevitabil, reușim să păstrăm un centru de intelectualitate în sudul Moldovei”. Și atunci răspunsul Ministerului Educației la această întrebare, care este o provocare foarte mare de fapt, pentru că numărul copiilor din raion urmează să se înjumătățească în următorii 10 ani de zile, și atunci este foarte important ca în condițiile unei competiții acerbe cu România, cu Universitatea din Galați, să reușim aici să construim un pol puternic, care să convingă tinerii din sudul Moldovei să-și continuie studiile în Republica Moldova, dar în mod special la Cahul. Și atunci o soluție pe care noi o propunem este această comasare cu Universitatea Tehnică care va presupune câteva lucruri și în același timp nu va presupune alte lucruri despre care se discută foarte mult. Va presupune menținerea campusului universitar aici, deciprofesorii rămân aici, studenții rămân aici, clădirea universității rămâne acolo unde este. Mai mult ca atât, ca urmare a acestei fuziuni, noi o să facem și un angajament pentru că ne întâlnim cu cadrele didactice și cu o bună parte din societatea civilă, presa care este interesată de subiect, un angajament să investim peste 40 de milioane de lei din partea Ministerului Educației și din partea Universității Tehnice, pentru că ei au propriul buget și sunt una dintre cele mai bogate universități pe care le avem noi în Republica Moldova, pentru modernizarea infrastructurii universitare.”
-De ce a fost aleasă Universitatea Tehnică a Moldovei?
Dan Perciun:
„Majoritatea studenților din Cahul își fac studiile la drept și la economie, este o facultate nu foarte mare de pedagogie aici, în același timp, totuși universitatea are specialitatea IT și are o specialitate inginerească. Noi ne-am dori ca în sudul Moldovei să consolidăm zona asta STEM, a științelor reale, a științelor exacte, pentru că creșterea economică vine din asta, și atunci am vrea să vedem aici un pol mai puternic pe zona științelor reale. Pe de altă parte, am ales UTM pentru că la ziua de astăzi, dincolo de Universitatea de medicină , universitatea care stă cel mai bine din punct de vedere financiar este cea mai consolidată universitate, și are o capacitate administrativă sporită, deci credem că o să poată cu succes să integreze campusul universitar din Cahul, și o să poată din propriile resurse să aloce finanțe pentru ca să investească aici în modernizarea infrastructurii.”
Despre speculațiile legate de mandatul rectorului UTM
Dan Perciun :
„Asta este o discuție despre modificările care se fac la codul educației, care într-adevăr prevăd că rectorii pe mandatul cărora se absorb universități, au dreptul la un ultim al treilea mandat. Acum trebuie să înțelegem că modificările alea se aplică la 3 rectori deja, făcând total abstracție de discuția despre Cahul. Noi avem 3 universități care au absorbit alte universități. Asta e USM, care a absorbit Universitatea de Educație Fizică și Sport, și acum au un institut de Educație Fizică și Sport acolo, UTM-ul care a absorbit Universitatea Agrară și Universitatea Creangă care a absorbit Universitatea din Tiraspol, deci lucrurile astea deja s-au produs, aceste modificări la Codul educației vor putea fi puse în aplicare în raport cu toți cei 3 rectori de la aceste universități. Discuția despre Cahul, este totalmente separată cu absorbția universității sau fără, rectorul Bostan odată ce se va întâmpla modificarea, va putea să candideze la un al treilea mandat, cum o va putea face de altfel și domnul Șarov, dacă îl va câștiga pe cel de al doilea în luna martie. Respectiv, nu trebuie să combinăm aceste subiecte, așa se întâmplă că ele coincid temporal, pentru că noi am considerat că la început de mandat mergem cu toate modificările pe care vrem să le facem și pe marginea cărora există polemici.”
De ce acum și nu mai târziu?
Dan Perciun:
„Pentru ca noi să reușim să facem admiterea în 2026, deja în noul format, procesele trebuie începute acum, pentru că procesul de absorbție este un proces care durează. Deci noi încă suntem în discuții, urmează să avem Hotărârea de Guvern, iar cel mai bun și cel mai optimist scenariu ar fi votată în luna februarie, după care sunt proceduri administrative, care trebuie parcurse și deja admiterea din 2026 din septembrie să reușim să o facem în acest corp unit și totodată să mergem mai repede cu investițiile. Nu este o idee nouă, este o idee despre care se discută mult, pentru că întotdeauna ne-am pus problema, păi ce facem cu centrul universitar din cahul, pentru că trebuie păstrat. În ultimii ani s-a investit mult aici, trebuie să o zicem foarte franc cu suportul guvernului României, avem un cămin care se renovează integral, este probabil cea mai mare investiție într-un singur cămin pe care o facem, peste 46 de milioane de lei, reparăm și în Chișinău cămine, dar e mai ieftin apropo, pentru că e un cămin foarte mare aici, care se repară. Aveți Inotek-ul, aveți 2 cămine suplimentare care au fost recent reparate inclusiv cu suportul nostru, și ne dorim să putem să continuăm în aceeași cheie mai departe, dar înțelegând că situația demografică este complicată, și în prezentarea care am avut-o data trecută când am fost aici, am arătat exact care va fi populația, din care urmează să recrutăm 10 ani de zile și atunci miza cea mai mare este să creștem atractivitatea, să avem un brand puternic, să avem o diversitate de specialități, și să putem să concurăm în special cu universitățile din România, care reprezintă o provocare foarte mare. Cahul apropo, este unul din raioanele din care cea mai mare proporție de tineri merg să învețe peste hotare, mai mulți decât oriunde altundeva, doar aproximativ 44% aleg să rămână în țară, pentru că Chișinău nu e foarte aproape, Galați este foarte aproape, universitatea din Cahul pentru mulți nu este o opțiune astăzi, și atunci încercăm să rezolvăm această provocare structural. Campusul rămâne aici, universitatea rămâne aici, rectorul actual, nu ales, ar urma să meargă prorector la UTM, în Senatul Universitar al UTM-ului urmează să fie create vreo 10 locuri suplimentare pentru profesori, șefii de catedră de aici de la USCH, pentru câțiva studenți. Deci ne asigurăm că o reprezentare plenară în forumurile de luare a deciziilor a noii structuri.”
-Ce se întâmplă cu studiile studenților și cadrele didactice?
Dan Perciun:
„Ele vor continua cu siguranță și lumea își va duce la bun sfârșit studiile și vor absolvi, deja însă vor avea o diplomă elaborată de UTM, nu suntem la prima absorbție universitară, noi am mai parcurs aceste proceduri anterior, miza este să păstrăm tot ceea ce avem acum și să putem să venim cu investiții suplimentare. Mai mult ca atât universitatea are la moment o problemă, profesorii de universitate pe de o parte au și o anumită vârstă, cam 25% sunt pensionari sau pre-pensionari, și le mulțumim pentru că continuă să activeze, dar nu avem neapărat certitudinea că în 10 ani de zile, lucrul acesta va putea să continue, și este nevoie de un influx. Pe lângă asta, dacă o să-i întrebați, ei o să vă zică că lucrează pe mai mult de o normă didactică și primesc salariul pentru o normă didactică, și din lipsa de resurse la moment, lucrează mai mult decât alți profesori din sistemul nostru, și cu aceeași bani lucrează mai mult. Acuma după absorbție, fiind parte dintr-un corp mai puternic, urmează să revină la un volum de muncă standart.”
Absorbția USCH de către UTM este prezentată de autorități drept o soluție strategică pentru salvarea și consolidarea învățământului universitar din sudul Republicii Moldova. Miza principală rămâne crearea unui centru universitar puternic la Cahul, capabil să concureze cu instituțiile din România și să ofere tinerilor motive reale să rămână la studii acasă.