Curiozitate, emoție și numeroase întrebări – acestea au fost reacțiile celor aproximativ 50 de elevi ai Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Cahul, care au avut ocazia să pătrundă, pentru câteva ore, în universul activității polițiștilor de frontieră. Activitatea educativă s-a desfășurat la Sectorul Poliției de Frontieră Cahul, în cadrul decadei „Memorie și Recunoștință”.
Vizita a debutat într-o atmosferă solemnă, la Monumentul Grănicerilor, unde elevii au aflat mai multe despre sacrificiul și responsabilitatea celor care veghează zilnic la securitatea frontierei de stat. Polițiștii de frontieră le-au povestit tinerilor despre rolul și misiunile instituției, subliniind importanța disciplinei, a profesionalismului și a devotamentului în exercitarea acestei profesii.
Interesul elevilor a crescut odată cu prezentarea echipamentelor și mijloacelor tehnice utilizate în activitatea zilnică. Aceștia au avut ocazia să vadă de aproape tehnica de supraveghere a frontierei și să afle cum se desfășoară intervențiile în diferite situații operative.
Unul dintre cele mai așteptate momente ale întâlnirii a fost demonstrația echipei canine. Câinele de serviciu Gama, specializat în depistarea drogurilor, a stârnit aplauze și admirație după ce a demonstrat cum poate identifica substanțe interzise și executa cu precizie comenzile primite de la conductorul său.
Reprezentanții Poliției de Frontieră au menționat că astfel de activități au rolul de a apropia instituția de comunitate și de a le oferi tinerilor o perspectivă asupra responsabilităților pe care le implică protejarea frontierei de stat. Totodată, inițiativele contribuie la promovarea valorilor precum respectul, responsabilitatea și atașamentul față de țară.