Furnizarea apei, sistată temporar în Cahul din cauza unei avarii electrice

Furnizarea apei, sistată temporar în Cahul din cauza unei avarii electrice
Apă Canal Cahul

Locuitorii municipiului Cahul sunt informați că, în dimineața zilei de astăzi, în jurul orei 04:00, s-a produs o avarie la transformatorul electric al Stației de Pompare SP2. Din acest motiv, livrarea apei potabile în tot orașul a fost sistată temporar.

Echipele de intervenție se află la fața locului și lucrează în regim de urgență pentru remedierea defecțiunii și reluarea alimentării cu apă în cel mai scurt timp posibil.

În prezent, se desfășoară lucrări de conectare a stației la cel de-al doilea transformator de energie electrică, iar specialiștii efectuează teste de probă pentru verificarea funcționării acestuia în condiții de siguranță. Totodată, sunt în desfășurare lucrări de reparație la transformatorul defect, inclusiv modificarea traseului de alimentare, pentru a preveni apariția unor situații similare pe viitor.

Anunțuri de pe piatasud.md

La fața locului activează specialiștii întreprinderii responsabile, în colaborare cu reprezentanții furnizorului de energie electrică Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L., pentru asigurarea unei soluții tehnice sigure și durabile.

Pentru informații suplimentare, cetățenii pot apela dispeceratul la numărul 0299 22 000. Autoritățile vor reveni cu informații imediat ce situația va fi soluționată.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru