La Palatul de Cultură „Nicolae Botgros” din Cahul va avea loc lansarea cărții „Fata care scrie”, semnată de Marina Hajder. Evenimentul este programat pentru 21 martie 2026, ora 16:00, iar intrarea va fi liberă.
Cartea vorbește despre curajul de a începe viața de la zero și reflectă experiențe trăite în perioada 2022–2025 la Cahul, despre oamenii întâlniți aici și despre anii marcați de credință, speranță și iubire. Evenimentul este organizat cu prilejul Zilei Mondiale a Poeziei, cu sprijinul Primăriei municipiului Cahul și al Palatului de Cultură „Nicolae Botgros”.
Totodată, lansarea are și un scop caritabil. Banii colectați din vânzarea cărților vor fi donați pentru tratamentul lui Marius Șendrea, un tânăr din satul Burlacu, raionul Cahul, care se află în prezent la tratament în Turcia.
Tânărul a fost diagnosticat recent cu leucemie acută, o boală care necesită tratament urgent și costisitor. Familia acestuia nu poate acoperi singură cheltuielile medicale, iar organizatorii îndeamnă comunitatea să se alăture acestui gest de solidaritate.
Prin participarea la eveniment și achiziționarea cărții, cei prezenți vor contribui direct la sprijinirea tânărului aflat în lupta cu boala.