Un demers în acest sens a fost expediat care conducerea raionului Cahul din partea A.O. Centrul CONTACT-Cahul.
În demers este menționat că în scopul implementării Planului Raional Anticorupție pentru anii 2022-2023, aprobat de către Consiliul raional Cahul în luna iunie 2022 se solicită crearea listei ONG-lor încurajate să participe în componența grupului de lucru pentru achizițiile publice, cu scopul de a primi înștiințări la anunțarea tuturor achizițiilor inițiate de Consiliul Raional Cahul, pentru a avea posibilitatea includerii în componența grupului de lucru pentru achiziții a reprezentanților societății civile.
Totodată, se solicită includerea în lista ONG-urilor a A.O. Centrul CONTACT-Cahul, și includerea lui Vladimir Lîsenco în grupul de lucru privind achizițiile, în calitate de observator fără drept de vot.
„Este un drept legal, iar participarea unui reprezentat al societății civile în calitate de observator la toate etapele de desfășurare a achizițiilor publice va asigura în primul rând mai multă transparență a procedurilor. Suntem încrezuți că demersul nostru va fi acceptat, mai ales că sunt Consiliul raional Cahul și-a asumat anumite angajamente, prin decizie, pentru asigurarea transparenței și prevenirea corupției” ne-a declarat Mihai Cucereanu, Director Executiv al A.O. Centrul CONTACT-Cahul
Un astfel de demers a fost înaintat și către Primăria municipiului Cahul.
Acest material este un produs al proiectului „Achiziții publice transparente”, desfășurat de A.O. Centrul CONTACT-Cahul, în calitate de beneficiar de sub-grant al proiectului „Consolidarea integrității în achizițiile publice”. Proiectul este implementat de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în parteneriat cu Fondul de Parteneriat pentru Transparență (SUA). Proiectul urmărește susținerea reformelor în domeniul achizițiilor publice în Moldova, care vor spori transparența și corectitudinea achizițiilor publice prin abilitarea cetățenilor de a responsabiliza instituțiile relevante.
Opiniile exprimate în cadrul proiectului și responsabilitatea pentru conținutul acestui produs aparțin autorilor proiectului și nu reflectă neapărat opinia IDIS „Viitorul” și a donatorului.