În contextul reorganizării Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul și absorbției acesteia de către Universitatea Tehnică a Moldovei, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, a transmis o scrisoare publică prin care își exprimă sprijinul pentru păstrarea autonomiei universitare și avertizează asupra riscurilor diminuării rolului strategic pe care această instituție l-a avut în Euroregiunea Dunărea de Jos.
Ca răspuns, primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, a publicat un mesaj încărcat de semnificație personală, în care exprimă atât recunoștință pentru solidaritate, cât și determinare pentru viitor:
„Deși cu întârziere, am primit astăzi acest mesaj, cunoscându-mă cu dl Președinte, îl public aici pentru istorie. Nimic nu este veșnic.”
Total la această postare, Nicolae Dandiș a scris un comentariu ca reflecție asupra posibilității de reconstrucție viitoare a Universității, dacă realitățile o vor impune:
„O decizie, cum se adoptă, tot așa poate fi schimbată. Să ne rugăm de pace și sănătate. Dacă va trebui, în timp o vom fonda de la zero, așa cum o văd și cum este necesar. Mulțumim pentru susținere.”
În scrisoarea sa, fostul președinte român a reiterat rolul pe care Universitatea din Cahul l-a jucat în contextul cooperării trilaterale România–Republica Moldova–Ucraina și a amintit că proiectul a fost lansat sub egida sa în 1997. El a condamnat ideea lichidării instituției, subliniind importanța consolidării autonomiei și a continuității proiectelor educaționale comune.
„Universitatea poate fi sprijinită în continuare printr-o propunere concretă de întărire, nu de lichidare a personalității juridice.”