Proiectul implementat de Asociația ECOU “AI - Oportunități: către locuri de muncă sustenabile prin Inteligența Artificială” a ajuns la final, iar rezultatele sunt remarcabile. În cadrul acestuia a fost dezvoltat un curriculum IA adaptat la necesitățile pieței locale a forței de muncă, oferind instruire teoretică și practică în domeniul inteligenței artificiale.
Unul dintre cele mai importante rezultate este crearea și lansarea platformei educaționale online aioportunitati.md. Aceasta oferă acces gratuit la 12 module structurate, cu 44 lecții video și suport PDF, reprezentând o resursă valoroasă pentru dezvoltarea competențelor de utilizare a instrumentelor IA.
În cadrul proiectului, 135 de persoane au beneficiat de instruire practică în IA, inclusiv șomeri, refugiați, persoane cu dizabilități, grupuri minoritare și tineri în căutarea unui loc de muncă din zonele rurale și urbane din raioanele Cahul, Cantemir și Taraclia. Participanții au fost instruiți în grupe adaptate nevoilor lor specifice, cu accent pe dezvoltarea competențelor practice și sprijin personalizat.
Proiectul a organizat, de asemenea, instruiri pentru dezvoltarea competențelor de formare în domeniul IA pentru angajați STO ANOFM Cahul, Cantemir și Taraclia, pentru a putea să transfere cunoștințele dobândite persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.
Proiectul "AI - Oportunități" a depășit așteptările, deoarece a stimulat consolidarea parteneriatelor la nivel regional între mediul asociativ, ANOFM și instituțiile de educație profesionale în vederea îmbunătățirii competențelor digitale ale celor care sunt în căutarea unui loc de muncă în Regiunea de Sud a țării.
Acest articol este publicat în cadrul proiectului „AI Oportunități: Către locuri de muncă sustenabile prin Inteligența Artificială”, finanțat printr-un grant oferit de Institutul de Raportare despre Război și Pace (IWPR) cu sprijinul Guvernului Regatului Unit. Opiniile, constatările și concluziile menționate în această postare aparțin autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale IWPR sau ale Guvernului Regatului Unit.