Peste 1000 de hectare împădurite în sudul țării: ÎS „Silva-Sud” Cahul continuă extinderea pădurilor în cadrul programului național

Peste 1000 de hectare împădurite în sudul țării: ÎS „Silva-Sud” Cahul continuă extinderea pădurilor în cadrul programului național
sursa: ÎS Silva-Sud Cahul

Întreprinderea Silvică de Stat „Silva-Sud” Cahul continuă extinderea suprafețelor împădurite în sudul Republicii Moldova, în cadrul Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor (PNERP).

Potrivit informațiilor prezentate de inginerul silvic-șef Oleg Badanau, în perioada 2022 – finalizarea campaniei de plantare din primăvara anului 2026, au fost plantate în total 1020 de hectare de pădure pe teritoriul raioanelor Cahul, Cantemir și Taraclia.

Cea mai mare suprafață a fost împădurită în raionul Cahul – 481 de hectare, urmat de raionul Cantemir cu 401 hectare și raionul Taraclia cu aproape 138 de hectare.

Printre localitățile unde au fost realizate lucrări de împădurire se numără Andrușul de Jos, Lebedenco, Taraclia de Salcie, Colibași, Giurgiulești, Vișneovca, Ciobalaccia, Baimaclia, Albota de Sus și Musaitu, alături de alte sate din sudul țării.

Totodată, în anul 2025, silvicultorii au reabilitat integral 75 de hectare de fond forestier afectat de incendii.

Reprezentanții întreprinderii menționează că aceste acțiuni contribuie la extinderea suprafețelor forestiere, protecția mediului și combaterea efectelor schimbărilor climatice.

Conducerea ÎS „Silva-Sud” Cahul a adus mulțumiri echipei implicate în implementarea proiectului, Ministerului Mediului, Agenției Moldsilva, precum și autorităților publice locale care au oferit terenuri pentru împădurire.

Responsabilii speră ca și alte primării să se alăture inițiativei, pentru a contribui la atingerea obiectivului național de extindere și reabilitare a celor 145 de mii de hectare de pădure la nivel național.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru