Polițiștii din Cahul, în acțiune. Aproape 50 de contravenții depistate în doar două zile

Polițiștii din Cahul, în acțiune. Aproape 50 de contravenții depistate în doar două zile

Inspectoratul de Poliție Cahul a desfășurat, pe 15 și 16 august 2025, ample măsuri de prevenire și control pe teritoriul raionului. Acțiunile au fost efectuate în baza dispozițiilor Inspectoratului General al Poliției și au vizat siguranța rutieră și ordinea publică.

În urma verificărilor, polițiștii au întocmit 49 de procese verbale contravenționale. Printre cele mai frecvente încălcări se numără:
- nerespectarea regulilor de circulație,
- tulburarea liniștii publice,
- refuzul de a se conforma cerințelor legale ale oamenilor legii,
- și alte abateri prevăzute de Codul Contravențional.

Anunțuri de pe piatasud.md

Două cazuri au atras atenția în mod special: șoferi prinși conducând în stare de ebrietate alcoolică. Testele au arătat 0,29 mg/l vapori de alcool în aerul expirat în cazul unui conducător auto și 0,69 mg/l în cazul altuia.Ambele mașini au fost ridicate și transportate la parcarea specializată a IP Cahul.

Inspectoratului de Poliție Cahul reamintește cetățenilor că respectarea legii este esențială pentru siguranța tuturor:
„Vom continua aceste acțiuni de prevenire. Scopul nostru nu este doar sancționarea, ci și responsabilizarea comunității. Respectând regulile, fiecare dintre noi contribuie la un mediu mai sigur.”

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru