Ministerul Educației și Cercetării dă start târgurilor educaționale ale universităților în teritoriu, în cadrul campaniei naționale „Învață în Moldova” 2026. Primele evenimente vor avea loc sâmbătă, 28 martie, inclusiv la Cahul.
Evenimentul va avea loc începând cu ora 11:00, la Palatul de Cultură din Cahul (bd. Victoriei, 18), iar atmosfera va fi completată de un concert live susținut de Kapushon.
La evenimentul organizat în municipiu sunt așteptați aproximativ 900 de elevi din Cahul, Cantemir, Taraclia, Comrat și Basarabeasca, care vor avea ocazia să descopere ofertele universităților din țară.
Tinerii vor putea participa la ateliere de ghidare în carieră, vor interacționa cu reprezentanții instituțiilor de învățământ superior și se vor inspira din experiențele altor tineri profesioniști. Campania „Învață în Moldova” va continua în lunile aprilie și mai, cu târguri educaționale organizate și în alte orașe din țară, printre care Bălți, Căușeni, Soroca, Hîncești, Ungheni și Orhei.