Violența domestică rămâne un fenomen stigmatizat în societate, alimentat de mituri, stereotipuri și tăcere. De multe ori, victimele sunt judecate, blamate sau descurajate să ceară ajutor. În acest context, Victoria Lungu, directoare AO Ophelia și președinta Consiliului de Administrare al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”, explică ce este violența domestică, de ce nu este o problemă „de familie” și care sunt cele mai periculoase mituri care o perpetuează.
Pentru ca fenomenul să nu fie minimalizat sau interpretat greșit, Victoria explică diferența dintre violența domestică și violența în bază de gen.
Victoria Lungu
„Violența domestică se întâmplă atunci când victima și agresorul sunt membrii unei familii, iar violența în bază de gen se întâmplă atunci când agresorul și victima nu sunt membri a aceleiași familii.”
-Unul dintre cele mai răspândite mituri este că violența domestică ar fi o problemă privată. Cât de adevărat este acest lucru și de ce victimele refuză, de multe ori, să vorbească despre ceea ce li se întâmplă?
Victoria Lungu
„Pentru că au fost educate să tacă, să fie femei înțelepte, să rabde, să păstreze familia indiferent de orice, și pentru că le este rușine. Noi am făcut un studiu la nivel de țară, împreună cu Coaliția Națională „Viață fără violență” și principală cauză este rușinea. Femeilor le este rușine să vorbească despre experiențele prin care trec acasă, și de aceea ele preferă să nu să se adreseze după ajutor.”
-Cum pot fi identificate semnele violenței domestice?
Victoria Lungu
„Cel mai des observ profesorii, schimbarea comportamentului la copii în instituțiile de învățământ, scade reușita școlară sau sunt agresivi în cercul lor de prieteni sau dimpotrivă se izolează, se închid și nu comunică cu semenii săi. La femei, noi la fel putem să observăm schimbările acestea de dispoziție, femeia poate fi productivă și energică la locul de muncă o perioadă de timp, dar poate avea și perioade în care este mai apatică, mai închisă, mai rezervată, și nu se mai manifestă la locul de muncă.”
-Există ideea că „victima este vinovată pentru ceea ce i se întâmplă”. Cum comentați acest mit?
Victoria Lungu
„Este cel mai dureros mit pentru mine personal, pentru că femeia niciodată nu este vinovată și mai ales copiii nu sunt niciodată vinovați, toată responsabilitatea este pe umerii agresorului. Este foarte răspândit acest mit, mai ales atunci când se discută despre abuzurile sexuale, de fapt abuzurile sexuale, în 80 la sută dintre cazuri, se întâmplă acasă, în mediul privat, și agresorii cel mai des sunt membri familiei sau rude, și nicidecum nu se întâmplă așa cum crede majoritatea din societatea noastră, doar în cluburile de noapte, atunci când femeia este îmbrăcată într-un fel anume sau altul, sau când este machiată, trebuie excluse de la noi din mentalitate, pentru că ele doar revictimizează femeile sau copiii care au trecut prin abuzuri sexuale, acest stereotip este înrădăcinat și la colaboratorii organelor de drept care trebuie să protejeze victimele, dar în contra le judecă.”
-Se spune adesea că stilul vestimentar poate provoca violența. Este adevărat?
Victoria Lungu
„Este un stereotip care trebuie exclus. Nicio îmbrăcăminte nu provoacă agresorul. Agresorul din start are un psihotip de a fi agresor mai ales sexuali, și ei nu analizează femeia sau victima cum este îmbrăcată, ei au alte principii după care își aleg victimele, și de aceea aleg persoanele care nu se pot proteja, persoanele vulnerabile.”
-De ce există percepția că „dacă femeia rămâne, înseamnă că îi place”?
Victoria Lungu
„Femeile nu rămân pentru că le place, ci pentru că sunt dependente emoțional, financiar și sunt manipulate. Sunt amenințate că li se vor lua copiii, că nu vor avea unde să se ducă, că nu vor mai putea avea un loc de muncă.”
-Cum poate fi rupt cercul violenței domestice și ce rol are societatea în acest proces?
Victoria Lungu
„Noi putem să vorbim cât mai mult de problemele din societatea noastră, să vorbim și cu specialiștii, pentru că asta este realitatea, angajații din instituțiile de stat, procuratura, judecătoria, poliția, la fel au crescut într-un mediu, unde sunt prezente aceste stereotipuri, și le este greu uneori să facă față la procesele care sunt. Trebuie să vorbim cât mai mult, la fel trebuie să fim alături de victime, și în primul și primul rând trebuie să le dăm starea aceasta că noi le credem, să fim empatici, să le ascultăm și să nu le judecăm. Noi avem aproape zilnic astfel de cazuri, nu toate fetele se hotărăsc să meargă pe procedura de divorț, multe fete vin mai întâi și se consultă, află pentru ele informații, apoi revin acasă și mai au nevoie de o perioadă de timp să gândească. Dar, mai avem și cazuri care sunt în proces de divorț, de separare, și aici suntem alături de femei, le ajutăm să-și găsească un loc de plasament în cazul când nu au unde locui, chiar dacă nu le putem găsi un loc în Cahul, găsim în orice regiune a Republicii Moldova, și suntem alături prin prestarea serviciilor psihologice, și juridice absolut gratuite. Suntem alături de femei pur și simplu prin discuții, avem femei care chiar dacă nu au inițiat procedura, periodic ne telefonează, periodic se mai consultă cu noi, și se gândesc c urmează să facă.
-Există și bărbați victime ale violenței domestice?
Victoria Lungu
„Cazurile sunt foarte rare, și pentru că sunt foarte rare nu se acordă atât de multă atenție, ca în cazul femeilor, ele sunt. Noi la asociație nu am avut astfel de experiență, și nici nu putem Noi nu prestăm servicii bărbaților, doar copiilor, adolescenților și femeilor. „
-Există mitul că femeile exagerează sau inventează abuzul?
Victoria Lungu
„Asta este iarăși un mit și o manipulare de-a agresorilor, atunci când ei se apără în instanță sau în fața polițistului, ei asta și spun că „ea exagerează” „de fapt nu i-am făcut nimic” „ea este foarte emotivă” „ea are probleme ” „este în depresie” „ea are probleme mintale”. Avem cazuri în care femeile au probleme de sănătate, de exemplu scleroză multiplă, care este o maladie oaselor, dar agresorul insistă în instanță că asta este o problemă mintală, și vrea să stabilească copii cu el. Este un mit răspândit iarăși de ei, este o gândire toxică, pe care ei o folosesc pentru a manipula reprezentanții organelor de drept în favoarea lor.”
-Cum afectează stereotipurile tradiționale ideea că „în familiile bune nu există violență”?
Victoria Lungu
„Da este foarte important acest fapt, pentru că la noi într-adevăr dacă agresorul este angajat în câmpul muncii, nu este consumator de alcool, se prezintă ca un membru a societății foarte bun, femeii îi este și mai greu să se apere de acest agresor, ca în celelalte cazuri, și totodată aceste persoane, deținând și careva funcții, folosesc statul în favoarea lor, și au mai multe pârghii, mai multe cunoștințe, și formele de violență sunt și mai subtile, și aici mai mult predomină violența psihologică.”
-Este adevărat că violența domestică apare doar în familiile sărace?
Victoria Lungu
„Nu, este un mit, cum spuneam și anterior, violența apare în familie, indiferent de statutul social și nu contează doar statutul social al agresolui, dar chiar și a victimei. Sunt persoane, femei, care dețin funcții importante, chiar și în organe de drept, în instituții de stat, la bănci, dar sunt supuse violenței domestice și le este foarte greu să iasă din această relație, pentru că acolo rușinea e și mai mare.”
-De unde provine ideea că femeia trebuie să-și accepte rolul în familie și să fie supusă?
Victoria Lungu
„Este o chestiune de educație, care a fost transmisă din generație, străbunicile și bunicile noastre așa au trăit pentru că ele erau dependente în totalitate de pertenrii lor de viață. Nu aveau altă activitate decât grija de casă și de copii, și iată de atunci s-a transmis în educația noastră, că femeia în primul rând este făcută ca să aibă o familie, și asta e principal reușită și unică reușită pe care trebuie să o aibă o femeie în viață, și ea trebuie să mențină familia, cumva toată responsabilitatea pentru menținerea familiei, este doar pe umerii femeii, ceea ce nu este corect, pentru că o familie ca să funcționeze bine, trebuie să-și asume responsabilitate ambii parteneri. ”
Violența domestică nu este o problemă privată și nu ține de statut social, educație sau „imaginea” unei familii. Este un fenomen care afectează întreaga societate și care poate fi combătut doar prin informare, empatie și intervenție timpurie. Specialiștii pun accent pe faptul că primul pas este să credem victimele, să nu le judecăm și să le oferim sprijinul necesar pentru a rupe cercul violenței.
