Peste 2.390 de șoferi au încălcat regulile de circulație în weekendul trecut. 1.080 au depășit limita de viteză

Peste 2.390 de șoferi au încălcat regulile de circulație în weekendul trecut. 1.080 au depășit limita de viteză
© sursa: poliția

În weekendul recent încheiat, 17-18 august 2024, peste 2.390 de conducători auto au fost surprinși încălcând regulile de circulație rutieră. Dintre aceștia, 1.080 de șoferi au fost sancționați pentru depășirea limitei de viteză. Poliția a raportat că 55 de conducători auto au fost prinși conducând sub influența alcoolului, transmite știri.md

În plus, 368 de șoferi nu au respectat indicatoarele de semnalizare rutieră, iar 112 nu aveau cuplată centura de siguranță. Un alt segment semnificativ de 319 conducători auto a fost sancționat pentru oprirea mașinii în locuri interzise, iar 32 de șoferi nu au acordat prioritate pietonilor.

Inspectorii de patrulare au intervenit în 195 de cazuri raportate prin intermediul Serviciului Unic 112. Poliția îndeamnă toți participanții la trafic să respecte regulile de circulație și să manifeste respect reciproc în trafic.

Articole similare