Cahul: lucrările la rețelele de canalizare din Crihana și Cotihana avansează. Peste 20 de km de conducte deja instalate

Cahul: lucrările la rețelele de canalizare din Crihana și Cotihana avansează. Peste 20 de km de conducte deja instalate
sursa: Apă-Canal Cahul

Lucrările de construcție a rețelelor de canalizare din municipiul Cahul și localitățile Cotihana și Crihana Veche continuă conform programului stabilit, anunță autoritățile.

Potrivit datelor prezentate, proiectul înregistrează progrese semnificative în ceea ce privește infrastructura de apă și canalizare. Astfel, în Cotihana au fost construiți 7 891 de metri de conducte, iar în Crihana Veche – 12 160 de metri.

În municipiul Cahul, rețeaua este deja dată în exploatare pentru 2 020 de consumatori. În același timp, în satele Cotihana și Crihana Veche, finalizarea lucrărilor și darea în exploatare a rețelelor sunt planificate pentru sfârșitul anului curent.

Autoritățile îndeamnă cetățenii să se conecteze la rețelele existente, iar locuitorii din Crihana Veche și Cotihana sunt încurajați să efectueze din timp lucrările pregătitoare necesare pentru conectare.

Proiectul are drept scop îmbunătățirea condițiilor de trai ale populației, creșterea confortului gospodăriilor și protejarea mediului înconjurător.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru