piatasud.md

VOX | Cât de bine își cunosc drepturile consumatorii din sudul Moldovei?

Într-o lume în care produsele și serviciile fac parte din viața de zi cu zi, cunoașterea drepturilor consumatorului este esențială.

Pentru a înțelege cât de informați sunt oamenii despre acest subiect, am realizat un vox populi în trei raioane din sudul Moldovei – Cahul, Cantemir și Leova. Am întrebat locuitorii ce știu despre protecția consumatorului, dacă știu la cine să se adreseze în cazul în care le sunt lezate drepturile și cum reacționează în situații concrete, precum achiziționarea unui produs expirat sau defect.

Dacă, în calitate de consumator, consideri că ți-au fost încălcate drepturile, poți solicita ajutor apelând Linia Consumatorului la numărul 022 51 51 51. Apelul va fi preluat de operatorii Centrului European al Consumatorului, care vor redirecționa sesizarea către instituția responsabilă, astfel încât problema să fie soluționată în mod eficient.

Acest material a fost elaborat în cadrul „Campaniei naționale de informare a consumatorilor: drepturile consumatorilor sunt drepturile mele!”, desfășurată cu suportul financiar al Uniunii Europene și al Fundației Soros-Moldova. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Consolidarea cadrului de protecție a consumatorului în Republica Moldova”, implementat de către Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de lider de consorțiu, în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene, finanțat de către Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova.

ziuadeazi.md