Contractul pentru construcția drumului național M3, ocolirea orașului Cimișlia, a fost semnat astăzi de directorul general al Administrației Naționale a Drumurilor (AND), Ștefan Popa, și antreprenorul desemnat câștigător. Ceremonia a avut loc în prezența viceprim-ministrului, ministrului infrastructurii și dezvoltării regionale, Vladimir Bolea.
Noul drum va avea o lungime de 7,339 kilometri și va fi construit pe un traseu nou, în extravilanul orașului Cimișlia. Acesta va permite redirecționarea traficului greu și de tranzit în afara zonei urbane.
Potrivit AND, proiectul urmărește reducerea fluxului de transport prin oraș și a timpului de parcurs, precum și îmbunătățirea condițiilor de circulație pentru participanții la trafic. Pentru locuitorii orașului Cimișlia, ocolirea este prevăzută să contribuie la reducerea zgomotului și a traficului din zona urbană.
Drumul va include două poduri și trei intersecții denivelate. Lucrările prevăd pregătirea și amenajarea terenului, construcția structurii rutiere, realizarea sistemului de drenaj și a podețelor, amenajarea acceselor către drumurile existente, precum și instalarea elementelor de siguranță rutieră și iluminat. Proiectul include și lucrări pentru relocarea rețelelor existente.
Valoarea contractului este de 43,3 milioane de euro, fără TVA, finanțarea fiind asigurată de Banca Europeană de Investiții (BEI). Perioada de execuție a lucrărilor este stabilită la 915 zile.
„Drumul de ocolire va redirecționa traficul în afara orașului, contribuind la reducerea fluxului de transport și a timpului de parcurs. Pentru participanții la trafic, aceasta înseamnă condiții mai bune și mai sigure de circulație, iar pentru cei peste 12 mii de locuitori ai orașului Cimișlia, mai puțin zgomot și mai mult confort în viața de zi cu zi”, a declarat directorul general al AND, Ștefan Popa.