Mai mulți producători din raionul Cantemir și-au expus produsele la Târgul cu produse tradiționale, ecologice și autentice desfășurat azi, 17 aprilie 2025.
Potrivit unui comunicat emis de Consiliul raional Cantemir, localnicii și oaspeții orașului au avut ocazia să procureCozonaci Eco, pregătiți în cuptoarele tradiționale moldovenești și din ingrediente provenite exclusiv din gospodăriile țărănești, păsări, miei, brânză de vaci, smântână și brânză de oi.
De asemenea, au fost prezentate și lucruri artizanale ale meșterilor locali, printre care și lucrări din ceară de soia, cu uleiuri esențiale Bio.
Producătorii locali au surprins publicul cu produse noi, precum mierea de albine și creme din pomușoare, afine sau cătină.
Vedeți mai jos un reportaj foto de la eveniment.