Începând din decembrie 2024, pacienții cu asigurare medicală au libertatea de a alege spitalul în care doresc să fie tratați, indiferent de viza de reședință. Această schimbare vine ca urmare a unui ordin al Ministerului Sănătății, aprobat în cadrul noilor norme metodologice privind Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală,informează agora.md.
Ordinul în cauză prevede că pentru tratamente planificate, pacientul are dreptul să selecteze o instituție medicală de același nivel care corespunde nevoilor sale. Costurile serviciilor medicale vor fi acoperite de asigurarea medicală, indiferent de spitalul ales.
„Dacă pacientului îi plac serviciile la Cimișlia, va putea veni și de la Edineț, și de la Cahul, iar compania de asigurări va achita. Vom crea o concurență între spitale, pentru ca doctorii să se gândească, dacă trebuie sau nu să fie agresiv cu pacientul, iar asta va înăspri bugetele”, a declarat Ala Nimerenco.
Regulile se modifică la distanță de un an de la primele declarații pe subiect ale șefei de la Sănătate. În decembrie 2023, Nemerenco spunea că se va renunța la practica sovietică legată de distribuire după vizele de reședință.
„Cu excepția cazurilor de urgență, ceilalți pacienți, la nivel raional, vor putea să-și aleagă instituția în care doresc să se trateze. Nu neapărat și nu obligatoriu, cum este acum, cea din raionul său. Și banii sistemului de asigurări îl vor urma. Aceasta va pune în competiție toate spitalele raionale. Secțiile și departamentele ineficiente nu vor mai fi menținute artificial, de fapt un atavism sovietic legat de vize de reședință, în care pacientul este obligat, mort-copt, să meargă doar în spitalul teritorial, banii fiind asigurați adesea pentru servicii și condiții sub orice critică”, a adăgat Ministra Sănătății
Până acum, potrivit practicilor medicale, pacienții erau direcționați pentru tratament fie în spitalele locale, fie la spitalele raionale sau la instituțiile indicate de medicul de familie. Repartizarea era planificată în funcție de viza de reședință.