În dimineața zilei de 7 mai, pe traseul R-35, în apropierea localității Pleșeni din raionul Cantemir, un echipaj al Direcției Patrulare Sud din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) a oprit pentru verificări un autoturism de marca Volkswagen, condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani. Acesta era suspectat că se află în stare de ebrietate.
Suspiciunile agenților de patrulare s-au confirmat în urma testării cu aparatul Drager, care a indicat o concentrație de 0,65 mg/l alcool în aerul expirat, depășind cu mult limita legală.
Pentru a evita răspunderea penală, șoferul a încercat să le ofere mită polițiștilor. Cu toate că a fost avertizat cu privire la consecințele penale ale faptei, acesta a lăsat în mașina de serviciu a poliției suma de 750 de euro.
Autoturismul a fost ridicat și transportat la o parcare specială. La fața locului a fost solicitat un grup operativ pentru documentarea cazului și colectarea probelor. Toate acțiunile se desfășoară în conformitate cu legislația în vigoare.
Poliția Națională reamintește cetățenilor că are toleranță zero față de corupție și conducerea în stare de ebrietate.