Ministerul Muncii și Protecției Sociale va acorda, în luna martie 2025, plăți unice specialiștilor din domeniul asistenței sociale, ca recunoaștere a eforturilor depuse în sprijinul persoanelor vulnerabile și în implementarea reformei RESTART.
De aceste plăți vor beneficia:
- 1007 Asistenți Sociali Comunitari, care vor primi 8000 lei fiecare;
- 1648 Lucrători Sociali, care vor primi 2500 lei fiecare;
- 150 membri ai Echipelor Mobile, care vor primi 8000 lei fiecare;
- 455 Asistenți Parentali Profesioniști și specialiști ai Serviciului Casă de copii de tip familial, care vor primi 8000 lei fiecare.
„Mă bucur să anunț un sprijin suplimentar pentru persoanele care activează zilnic în prima linie în sistemul de asistență socială. Ei sunt adevărații piloni ai protecției sociale și contribuie direct la îmbunătățirea vieții celor mai vulnerabili cetățeni”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.
Anul trecut, cu suportul partenerilor de dezvoltare, peste 9 751 de angajați din domeniul social au beneficiat de sporuri salariale din partea ministerului.