40 de ascensoare din blocurile locative din țară vor fi înlocuite sau modernizate printr-un program pilot guvernamental

40 de ascensoare din blocurile locative din țară vor fi înlocuite sau modernizate printr-un program pilot guvernamental
imagine simbol

Viceprim-ministrul Vladimir Bolea a anunțat, astăzi, lansarea Programului național pilot pentru modernizarea ascensoarelor din clădirile rezidențiale, pentru care Guvernul alocă un buget total de 40 de milioane de lei, cu un plafon de până la 1 milion de lei pentru fiecare proiect.

Programul urmărește creșterea siguranței locatarilor, îmbunătățirea accesibilității locuințelor, în special, pentru persoanele vârstnice și persoanele cu dizabilități, precum și reducerea costurilor de exploatare și a consumului de energie.

În total, 40 de ascensoare la nivel național vor fi înlocuite sau modernizate:

  • 30 în municipiul Chișinău (câte 5 în fiecare sector și 5 în suburbii);
  • 5 în municipiul Bălți;
  • câte un ascensor în orașele în care există blocuri multietajate administrate de Asociații de proprietari în condominiu, în limita a aproximativ 10 ascensoare.

În cadrul apelului vor putea aplica exclusiv Asociațiile de proprietari în condominiu care administrează blocuri locative din municipiul Chișinău, municipiul Bălți și din alte orașe ale țării unde există clădiri multietajate. Având în vedere caracterul pilot al Programului, fiecare Asociație va putea depune un singur dosar de proiect, chiar dacă în blocul administrat există mai multe ascensoare.

Dosarele vor putea fi depuse în perioada 1-30 aprilie 2026, exclusiv prin intermediul Sistemului informațional de gestionare a programelor și proiectelor de dezvoltare regională și locală, care asigură un proces transparent și complet digitalizat de evaluare și selecție a proiectelor.

Proiectele vor fi selectate în baza unor criterii obiective, printre care starea tehnică și vechimea ascensoarelor, nivelul de risc pentru utilizatori, precum și prezența unor categorii vulnerabile de locatari precum persoane vârstnice, persoane cu dizabilități sau familii cu copii mici.

Programul pilot este conceput pentru o perioadă inițială de un an și va include mai multe tipuri de intervenții, cum ar fi înlocuirea completă a ascensoarelor aflate în stare critică, modernizarea echipamentelor care permit intervenții tehnice eficiente, reabilitarea elementelor constructive aferente, dar și modernizarea sistemelor electrice și de siguranță.

Anunțuri de pe piatasud.md

Precizăm că la baza lansării Programului național pilot pentru modernizarea ascensoarelor din clădirile rezidențiale stă o analiză amplă care arată că parcul de ascensoare din majoritatea orașelor este, în mare parte, învechit și depășit din punct de vedere tehnic. Cele mai multe ascensoare au fost instalate în perioada construcțiilor masive din anii ’70–’90, iar astăzi peste 90% dintre ele au depășit termenul normativ de exploatare de 25 de ani.

Potrivit analizei, în municipiul Chișinău vârsta medie a ascensoarelor este de aproximativ 38 de ani, iar peste 95% dintre acestea au depășit termenul normativ de exploatare. În municipiul Bălți, parcul de ascensoare numără aproximativ 270 de unități, cu o vârstă medie de circa 33 de ani, iar aproximativ 90% dintre acestea necesită expertiză tehnică anuală din cauza gradului avansat de uzură. 

Situații similare se regăsesc și în alte orașe ale țării. De exemplu, în municipiul Ungheni aproximativ 98% dintre ascensoare au depășit termenul normativ de exploatare, iar vârsta medie este de aproximativ 40 de ani. În Cahul există aproximativ 20 de ascensoare, cu o vârstă medie de 15-20 de ani, iar în Orhei circa 12 ascensoare, cu o vârstă medie de aproximativ 25-30 de ani, majoritatea fiind în prezent în proces de evaluare tehnică.

Ascensoarele învechite funcționează, în multe cazuri, cu motoare și instalații electrice depășite tehnologic, caracterizate prin consum ridicat de energie, nivel sporit de zgomot și vibrații, dar și prin frecvență crescută a defecțiunilor. În plus, pentru multe dintre aceste echipamente piesele de schimb nu se mai produc, ceea ce face întreținerea tot mai dificilă și mai costisitoare. 

Modernizarea ascensoarelor va permite reducerea consumului de energie electrică cu aproximativ 40% și va contribui, în același timp, la reducerea emisiilor și la creșterea confortului pentru utilizatori.

Detalii privind condițiile de aplicare și termenul-limită vor putea fi consultate în Ghidul de aplicare la concurs, elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, care va fi publicat pe paginile oficiale ale Ministerului și ale Agențiilor de Dezvoltare Regională, pentru a asigura transparență și claritate în fiecare etapă a procesului.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru