piatasud.md

ANSA informează: Alegeți corect vopseaua pentru ouăle de Paște – unele pot fi toxice!

ANSA informează: Alegeți corect vopseaua pentru ouăle de Paște – unele pot fi toxice!
imagine simbol

Vopsitul ouălor este una dintre cele mai îndrăgite tradiții pascale, dar specialiștii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) atrag atenția asupra pericolelor ascunse în spatele culorilor. Alegerea greșită a vopselei poate pune în pericol sănătatea consumatorilor, mai ales a copiilor.

Pentru a evita riscurile, ANSA recomandă:

  • Achiziționați vopselele doar din unități autorizate sau apelați la coloranți naturali.
  • Folosiți doar vopsele speciale pentru ouă, comestibile, și evitați cele decorative (acrilice, industriale etc.).
  • Citiți eticheta! Informațiile de pe ambalaj trebuie să includă producătorul/importatorul, adresa, data fabricației, compoziția, modul de utilizare și termenul de valabilitate.
  • Evitați „vopseaua la lingură”, vândută neambalată și neetichetată – poate fi destinată industriei textile sau tipografice.
  • Alegeți ouă proaspete și curate, cu coaja mată, tare și fără mirosuri. Acestea trebuie vândute separat de carne, lactate sau alte produse consumabile direct.
  • Spălați bine ouăle înainte de vopsire și ștergeți-le cu oțet pentru o aderență mai bună a culorii.
  • Respectați instrucțiunile de pe ambalaj atunci când folosiți vopseaua.
  • Țineți vopseaua departe de copii.
  • Ouăle vopsite se păstrează la frigider, cel mult 7 zile, dacă sunt fierte tari.

Pentru cei care preferă o alternativă naturală, ANSA recomandă coloranți alimentari din surse precum: coji de ceapă, turmeric, varză roșie, spanac sau sfeclă roșie.

Atenție la codurile de pe etichete:

  • E1... = agenți coloranți (siguri)
  • E2... = conservanți (potențial periculoși)
  • E4... = stabilizatori și emulgatori

Reamintim că ouăle trebuie vândute doar în spații autorizate, cu etichete clare privind durabilitatea minimă (DDM: zi/lună/an) și nu trebuie comercializate în preajma alimentelor neprocesate.

ANSA îndeamnă toți consumatorii să fie vigilenți și informați: să aleagă produse sigure, să citească etichetele și să evite riscurile alimentare, pentru ca sărbătorile să fie liniștite și sănătoase.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru