Sute de școli din țară au fost și urmează să găzduiască prima etapă a olimpiadelor școlare. Cei mai buni elevi își vor demonstra cunoștințele și abilitățile, calificându-se astfel în etapele următoare: raională, municipală și, pentru cei mai performanți, republicană.
Deși valoarea recompenselor pentru primele două etape a rămas neschimbată din 2006, în 2023 au fost dublate premiile oferite câștigătorilor etapei republicane. De asemenea, premii mai mari primesc și elevii care obțin locuri de frunte la olimpiadele internaționale, transmite diez.md.
La prima etapă a olimpiadelor școlare, premiile se acordă din fondurile disponibile ale instituțiilor de învățământ și sunt următoarele:
- premiul I – 200 de lei;
- premiul II – 100 de lei;
- premiul III – 50 de lei;
- mențiune – 30 de lei.
La etapa raională/municipală a olimpiadelor, premiile sunt oferite din fondurile disponibile ale organelor locale de specialitate în domeniul învățământului:
- premiul I – 300 de lei;
- premiul II – 200 de lei;
- premiul III – 100 de lei;
- mențiune – 50 de lei.
La etapa republicană a olimpiadelor, premiile se acordă din fondurile disponibile ale Ministerului Educației și Cercetării (MEC):
- premiul I – 2 000 de lei;
- premiul II – 1 600 de lei;
- premiul III – 1 200 de lei;
- mențiune – 800 de lei.
La etapa internațională a olimpiadelor desfășurate la nivel regional sau european, premiile se acordă din fondurile disponibile ale MEC:
- premiul I/medalia de aur cu punctaj maxim absolut – 25 000 de lei;
- premiul I/medalia de aur – 20 000 de lei;
- premiul II/medalia argint – 15 000 de lei;
- premiul III/medalia bronz – 10 000 de lei;
- mențiune de onoare – 5 000 de lei.
La etapa internațională a olimpiadelor și concursurilor, desfășurate la nivel mondial, premiile se acordă din fondurile disponibile ale MEC:
- premiul I/medalia de aur cu punctaj maxim absolut – 50 000 de lei;
- premiul I/medalia de aur – 40 000 de lei;
- premiul II/medalia argint – 30 000 de lei;
- premiul III/medalia bronz – 20 000 de lei;
- mențiune de onoare – 10 000 de lei.