Ministerul Muncii și Protecției Sociale informează că, începând cu 10 martie, sunt disponibile compensațiile monetare pentru căldură aferente lunii februarie. Acestea vor ajunge la 718 000 de familii, în care locuiesc aproximativ 1 463 000 de persoane beneficiare.
Pentru achitarea compensațiilor pentru luna februarie, a fost alocat un buget de 577 milioane lei. De asemenea, datorită sprijinului Uniunii Europene, toți cetățenii vor primi compensații pentru electricitate care vor fi reflectate direct în facturi, cu suma compensată pentru primii 110 kWh consumați.
Compensațiile la energia electrică se acordă indiferent dacă cetățenii s-au înregistrat sau nu în sistemul de compensații. De la lansarea programului de compensații, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a răspuns unui număr considerabil de solicitări din partea populației.
Începând cu 4 noiembrie 2024 și până în prezent, au fost preluate 131 019 apeluri telefonice și soluționate 31 189 de solicitări prin e-mail, oferind suport informațional cetățenilor cu privire la programul de compensații.
„Prin intermediul compensațiilor pentru căldură și energie electrică, ne asigurăm că fiecare gospodărie beneficiază de sprijinul necesar pentru a face față creșterii costurilor energiei. Ne angajăm să răspundem rapid la solicitări și să garantăm că aceste măsuri vor ajunge la toți cei care au nevoie de ele.”, a declarat Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale.