Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a prezentat astăzi noul mecanism guvernamental de acordare a compensațiilor pentru creșterile tarifelor la energia electrică. Potrivit declarațiilor ministrului, compensările vor fi aplicate începând cu luna ianuarie 2025 și vor viza gospodăriile care beneficiază deja de compensații pentru încălzire prin programul „Ajutor la contor”.
Astfel, pentru toți beneficiarii acestor compensații, consumul de energie electrică, care nu este destinat încălzirii gospodăriei, va fi acoperit de stat. Aceste măsuri vor include compensarea diferenței de tarif pentru un consum lunar de până la 110 kW de energie electrică, până în luna martie 2025. Astfel, gospodăriile care nu depășesc acest consum nu vor resimți impactul noilor tarife, deoarece Guvernul va acoperi creșterile de tarif.
Ministrul Buzu a explicat și metodologia de calcul
„În perioada ianuarie-martie 2024, consumul mediu lunar al gospodăriilor a fost de aproximativ 138 kW. În baza acestei medii, Guvernul va compensa 80% din consumul lunar, adică 110 kW”.
Pentru luna decembrie 2024, bugetul destinat compensațiilor va fi de 500 de milioane de lei, acoperind aproximativ 680.000 de gospodării, respectiv 1.380.000 de persoane. De asemenea, compensațiile pentru consumatorii care se încălzesc cu gaze au fost majorate, ajungând la o sumă medie de 715 lei, față de 524 de lei în noiembrie.
Ministrul a anunțat și o creștere a valorii compensațiilor pentru energia termică, care va fi aplicată în ianuarie pentru gospodăriile care beneficiază de asemenea ajutoare pentru acest tip de energie.
„Acele gospodării care beneficiază de compensații pentru această sursă de energie, pentru luna ianuarie vor avea o creștere a valorii compensației, pentru că Guvernul va acoperi creșterile de tarif”, a precizat Buzu.