Procesul de revizuire al curriculei școlare va dura până în anul 2027 și se va orienta către o abordare transdisciplinară, care să pregătească tinerii pentru viață și pentru provocările viitorului. Declarația îi aparține secretarului general adjunct al Ministerului Educației și Cercetării, Ludmila Pavlov, și a fost făcută într-un interviu acordat Agenției de presă IPN.
„Este un proces continuu, care are loc o dată la cinci ani, iar în prezent suntem în plin proces de revizuire curriculară”, a precizat Ludmila Pavlov, adăugând că, alături de materialele didactice și de calitatea resurselor umane, curricula școlară constituie pilonii principali în formarea educației performante.
Potrivit secretarului general adjunct al educației, ministerul se orientează spre o abordare transdisciplinară, care va presupune o analiză a implementării curriculei actuale, a greșelilor și nereușitelor. Drept reper, MEC urmează exemple de succes din UE: „Ne dorim să construim o curriculă pragmatică, axată pe competențe și abilități, așa cum este în multe țări europene.”
Referitor la curricula actuală, părinții elevilor susțin că aceasta este supraîncărcată și că mulți copii, în special cei din clasele primare, se confruntă cu dificultăți din cauza volumului mare de informații. Ludmila Pavlov susține că acest aspect va fi luat în considerare în procesul de actualizare a programului școlar.
„Ministerul are un dialog constant nu doar cu profesorii, ci și cu părinții și elevii”, a declarat Pavlov, susținând că principalele obiective ale ministerului sunt de a reduce supraîncărcarea informațională și de a pune un accent puternic pe formarea de competențe practice.