Din 1 ianuarie 2026 specialiștii în achiziții publice/sectoriale vor putea fi certificați

Din 1 ianuarie 2026 specialiștii în achiziții publice/sectoriale vor putea fi certificați
imagine simbol

Regulamentul privind certificarea specialiștilor în achiziții publice și sectoriale a fost aprobat astăzi de Executiv. Documentul va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026 și stabilește un mecanism unitar și transparent de instruire și certificare a persoanelor implicate în gestionarea banilor publici.

Specialiștii vor parcurge un program de instruire de 150 de ore și vor susține un examen de competență profesională, promovat doar prin acumularea a minimum 80 de puncte. Certificatul eliberat de Ministerul Finanțelor va avea termen nelimitat, cu condiția acumulării aminimum 30 de ore de instruire continuă la fiecare trei ani.

Regulamentul introduce și un Registru electronic public al certificatelor, care va reflecta informațiile despre titulari, inclusiv cazurile de retragere. Sunt prevăzute facilități pentru recunoașterea certificatelor obținute în Uniunea Europeană, precum și pentru specialiștii cu o experiență de minimum trei ani în instituțiile-cheie ale sistemului de achiziții.

Anunțuri de pe piatasud.md

Prin această reformă, se urmărește consolidarea profesionalismului, reducerea riscurilor de fraudă și alinierea la standardele europene în domeniul achizițiilor publice.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru