Moment memorabil, la concertul care a avut loc luni seara în Piața Marii Adunări Naționale, de Hramul orașului. Frații Advahov au primit titlul de cătățeni de onoare ai Chișinăului, transmite realitatea.md.
Distincția a fost acordată pentru contribuția importantă a celor doi artiști la promovarea Capitalei.
„Avem alți doi cetățeni de onoare, pe care am vrut astăzi aici, la Chișinău, să-i onorăm împreună. Vă mulțumim că ne duceți faima departe de hotarele Republicii Moldova”, a menționat Ion Ceban.
Frații Advahov au mulțumit edilului pentru distincție, dar și întregii orchestre care îi acompaniază.
„Este o onoare pentru noi. În continuare vom contribui la dezvoltarea culturii din Chișinău și din țară”, a precizat Vasile Advahov.
Menționăm că frații Advahov sunt originari din Cahul și au fost desemnați cetățeni de onoare ai municipiului Cahul în anul 2022.