Întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova vor putea să-și crească competitivitatea produselor și serviciilor, pentru a se integra mai facil în lanțurile valorice și a accesa noi piețe. Un program în sprijinul antreprenorilor a fost aprobat, astăzi, de Guvern.
Prin intermediul Programului de creștere a competitivității producătorilor locali și integrare în lanțurile valorice, întreprinderile vor putea accesa sprijin financiar de până la 2 milioane de lei, pentru implementarea soluțiilor de inginerie și IT, precum și pentru aplicarea standardelor internaționale și europene pentru produse și servicii, efectuarea încercărilor de laborator și obținerea certificărilor.
Totodată, vor putea fi contractate servicii de consultanță în marketing, vor fi realizate măsuri de protecție sau achiziționare a obiectelor de proprietate intelectuală, licențelor și va fi asigurată participarea la evenimente B2B (Business to Business).
Programul mai prevede organizarea instruirilor pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale în domenii, cum ar fi: managementul, planificarea afacerii, marketingul, digitalizarea, managementul calității, logistica și managementul financiar.
În anul 2023, întreprinderile mici și mijlocii reprezentau circa 99,2% din numărul total al întreprinderilor din Republica Moldova, unde activau peste 65% din numărul total de salariați ai întreprinderilor. În anul 2022, sectorul a contribuit cu 55% la formarea PIB.
De implementarea programului va fi responsabilă Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. Se estimează că de acest program vor beneficia cel puțin 1300 de întreprinderi. Realizarea tuturor măsurilor implică un buget estimativ de 115,5 milioane de lei, care va fi acoperit din bugetul de stat, din contul Proiectului „Competitivitatea întreprinderilor micro, mici și mijlocii”, realizat cu sprijinul Băncii Mondiale, în timp de GIZ Moldova va oferi asistența tehnică necesară.