Guvernul aprobă măsuri concrete pentru gestionarea crizei energetice: consumul va fi limitat, iar stocurile – protejate

Guvernul aprobă măsuri concrete pentru gestionarea crizei energetice: consumul va fi limitat, iar stocurile – protejate
imagine simbol

Cabinetul de Miniștri a aprobat o Hotărâre de Guvern care stabilește măsuri concrete pentru gestionarea stării de urgență în sectorul energetic, începând cu 25 martie 2026. Documentul vine să completeze cadrul juridic instituit anterior și introduce instrumente operaționale pentru protejarea securității energetice a țării.

Autoritățile califică situația drept critică, în contextul în care linia electrică de 400 kV Vulcănești–Isaccea a devenit indisponibilă, ca urmare a atacurilor militare asupra infrastructurii din sudul Ucrainei. Astfel, există un risc iminent de deficit de energie electrică, estimat la 350–400 MW în orele de consum maxim.

În același timp, contextul internațional tensionat, inclusiv situația din regiunea Golfului și mentenanța rafinăriilor, determină autoritățile să adopte măsuri stricte și în sectorul produselor petroliere, pentru a preveni perturbări pe piața internă.

Hotărârea prevede un set de acțiuni urgente, structurate pe mai multe direcții principale.

În primul rând, va fi prioritară alimentarea cu energie a instituțiilor medico-sanitare, infrastructurii critice și consumatorilor vulnerabili. De asemenea, operatorul de transport energie va sista exporturile în orele de vârf (17:00–21:00), pentru a redirecționa resursele către consumul intern.

Totodată, autoritățile solicită reducerea consumului non-esențial. Administratorii clădirilor publice și comerciale sunt îndemnați să diminueze iluminatul interior cu cel puțin 30%, să oprească vitrinele și iluminatul publicitar, precum și să limiteze utilizarea scărilor rulante în orele de vârf. Agenții economici cu un consum ridicat de energie sunt încurajați să-și reorganizeze activitatea în afara intervalelor de consum maxim.

Anunțuri de pe piatasud.md

Pentru a evita epuizarea resurselor, vor fi monitorizate strict stocurile de combustibil. Exporturile din Portul Internațional Giurgiulești vor fi permise doar dacă sunt depășite plafoanele de siguranță, iar vânzarea cu amănuntul a motorinei va fi limitată la maximum 20 de litri per persoană.

Autoritățile mai anunță măsuri pentru creșterea capacității interne de răspuns, inclusiv simplificarea procedurilor pentru instalarea rapidă a sistemelor de producere și stocare a energiei. Centralele de termoficare vor putea produce mai multă energie electrică, fără a fi sancționate pentru eventualele pierderi tehnologice în perioada stării de urgență.

În același timp, întreprinderea de stat „Moldelectrica” va putea recurge la achiziții prin negocieri directe, pentru a interveni rapid în situații critice și a preveni dezechilibre majore în sistem.

Autoritățile subliniază că aceste măsuri sunt necesare pentru a evita deconectările necontrolate și pentru a menține funcționalitatea sistemului energetic. Coordonarea la nivel național este asigurată de Centrul Național de Management al Crizelor, iar Ministerul Energiei va gestiona direct comunicarea și intervențiile din sector.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru