piatasud.md

Încasările Serviciului Vamal au depășit 897 milioane de lei într-o săptămână

Încasările Serviciului Vamal au depășit 897 milioane de lei într-o săptămână
imagine simbol

În perioada 3 - 9 martie 2025, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat au depășit 897,1 milioane de lei. De la începutul anului, suma colectată a ajuns la circa 6,6 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o îndeplinire a cifrei de control de 106,7%.

În aceeași perioadă, persoanele fizice au introdus bunuri ce depășesc limita neimpozabilă, generând încasări de aproximativ 13,2 milioane de lei, echivalentul a 1,5% din totalul sumelor colectate.

Banii colectați sunt direcționați către bugetul de stat și folosiți pentru salarii, infrastructură și proiecte sociale.

Tot în această perioadă, au fost perfectate 11 068 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a fost de 67 426 de traversări. Cele mai tranzitate puncte vamale au fost Leușeni (16 400 traversări) și Sculeni (12 981 traversări).

ziuadeazi.md