Un nou program de instruire destinat femeilor antreprenoare din regiunile Edineț, Leova și Strășeni a fost lansat în parteneriat cu Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală LEADER. Inițiativa are drept scop abilitarea economică a femeilor prin sprijinirea antreprenoriatului local și se desfășoară în perioada 2–16 mai 2025.
Programul de formare include trei module tematice, dezvoltate în funcție de nevoile concrete identificate în rândul participantelor:
Modulul I – Accesarea fondurilor și granturilor pentru afaceri
Modulul II – Contabilitate și fiscalitate
Modulul III – Marketing și promovare (inclusiv pe rețele sociale)
Această etapă de formare va fi urmată de un concurs de granturi, dedicat femeilor din cele trei regiuni participante, oferindu-le oportunitatea de a transforma idei promițătoare în afaceri sustenabile sau de a-și dezvolta inițiativele deja existente.
Programul face parte din inițiativa EU4Moldova: Comunități Locale, susținută de Echipa Europa, cu finanțare din partea Uniunii Europene și a guvernelor Germaniei, Austriei și Poloniei.