Grâul, porumbul și semințele de floarea soarelui, cu excepția celor destinate însămânțării, vor putea fi importate doar în baza licenței de import eliberată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) , și doar pentru scopuri specifice.
Cererea de eliberare a licenței de import va putea fi depusă de persoanele fizice sau juridice care desfășoară următoarele activități economice:
- Fabricarea uleiurilor, grăsimilor
- Fabricarea produselor de morărit
- Fabricarea preparatelor de hrană pentru animalelor de fermă
- Creșterea animalelor
Legea are ca scop promovarea produselor agricole autohtone pe piața internă și externă. Conform MAIA, dacă până în 2022 Republica Moldova exporta grâul de toamnă în 27 de țări, după anul 2022, numărul acesta s-a redus la 14. Cauza acestui fapt este declanșarea războiului în țara vecină, Ucraina, ce a perturbat piețele de cereale din lume.
Conform documentului, în urma aplicării legii, fermierii autohtoni vor fi feriți de următoarele prejudicii:
- Devalorizarea produselor proprii pentru a putea ține concura cu cerealele și semințele provenite din Ucraina.
- Inabilitatea de a achita obligațiile contractuale de către furnizori, precum și salariile, creditele, supraîndatorarea, și imposibilitatea de a continua activitatea.
- Impactul social negativ pentru fermieri și familiile acestora, în cazul abandonării cultivării terenurilor agricole sau chiar falimentului.
Pentru a studia documentul în original, îl puteți găsi pe pagina parlamentului.