Ofițerii Direcției Combaterea Criminalității Organizate a Inspectoratului Național de Investigații (INI), în colaborare cu procurorii Procuraturii Hîncești (Oficiul Leova), au finalizat, la 7 aprilie 2026, urmărirea penală în dosarul unui lider informal al uneia dintre cele mai cunoscute organizații criminale din Republica Moldova — „Kitaeț". Cauza penală a fost expediată în instanța de judecată.
Investigația a reprezentat rezultatul unei operațiuni complexe, desfășurate pe parcursul anilor 2024–2026, o perioadă în care procurorii au coordonat un amplu spectru de măsuri speciale de investigații și acțiuni de urmărire penală. Activitățile s-au realizat în strânsă conlucrare cu subdiviziunile specializate ale INI, inclusiv prin valorificarea mecanismelor de cooperare internațională, fapt ce a permis identificarea circuitelor financiare și a conexiunilor infracționale transfrontaliere.
Toate acțiunile procesual-penale au fost realizate sub conducerea și coordonarea nemijlocită a procurorilor, care au asigurat gestionarea eficientă a investigațiilor și valorificarea probatoriului acumulat, în vederea documentării activității infracționale organizate și destructurării mecanismelor financiare ale grupării.
Potrivit materialelor cauzei, persoana vizată activa cu susținerea directă a liderului organizației criminale „Kitaeț" și era responsabilă de colectarea sistematică a mijloacelor financiare destinate așa-numitei „visterii criminale", la nivel național.
Învinuitul nu era un simplu executor. Acesta deținea un statut de lider informal în ierarhia subculturii criminale, era recunoscut de membrii organizației drept o verigă de conducere și exercita atribuții de coordonare și influență în cadrul rețelei.
nvinuitul este cercetat pentru comiterea a două categorii de infracțiuni grave:
Art. 284 alin. (1) din Codul penal — organizarea și susținerea activității organizației criminale, concretizate prin recrutarea membrilor, organizarea întrunirilor, constituirea fondurilor financiare și coordonarea acțiunilor criminale;
Art. 243 alin. (3) lit. a), b) din Codul penal — spălarea banilor în interesele organizației criminale.
Pentru faptele incriminate, legislația prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 15 ani, însoțită de amendă în mărime de până la 20.000 de unități convenționale.
Una dintre prioritățile anchetei a constituit-o asigurarea confiscării speciale a bunurilor dobândite ilicit. La demersul procurorilor, au fost aplicate sechestre asupra bunurilor mobile și imobile în valoare totală de 6.264.942,95 lei — o măsură menită să prevină disiparea activelor și să garanteze executarea eventualei pedepse patrimoniale.
Urmărirea penală în privința altor membri ai organizației criminale continuă, procurorii întreprinzând în continuare măsuri în vederea tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea infracțiunilor este prezumată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare, beneficiind de toate garanțiile procesuale prevăzute de lege.