Construcția spitalelor regionale din Cahul și Bălți este un proces complex, care implică mai multe etape și licitații, a declarat astăzi ministrul Sănătății, Emil Ceban. Potrivit acestuia, termenii anunțați anterior (2028–2029) nu mai corespund situației reale, iar finalizarea proiectelor este estimată abia pentru anul 2031, comunică MOLDPRES.
Ministrul a explicat, după ședința Cabinetului de miniștri, că situația celor două spitale este diferită.
„Spitalul din Cahul se construiește pe terenul unui spital existent, în timp ce cel din Bălți este amplasat pe un alt teritoriu, ceea ce necesită lucrări și licitații suplimentare. Licitațiile implică evaluări complexe, iar unele proceduri trebuie uneori suspendate sau reluate, ceea ce prelungește procesul. În prezent, echipele manageriale și cele de implementare sunt reorganizate, iar proiectarea este ajustată pentru a economisi timp și resurse”, a spus oficialul.
Ministrul a abordat și criza de medici în spitale.
„Aceasta persistă de la începutul anilor ’90, când mulți tineri medici plecau să profeseze în străinătate. Pentru a păstra specialiștii în Republica Moldova, indemnizațiile pentru tinerii medici care activează în teritoriu au fost majorate semnificativ”, a adăugat Ceban.
Ministrul a subliniat că este necesar să se facă tot posibilul pentru a sprijini sistemul medical din teritoriu și a asigura continuitatea serviciilor pentru populație.
Emil Ceban a vorbit și despre prevenția consumului de droguri în rândul tinerilor, subliniind colaborarea Ministerului Sănătății cu Ministerul Educației și organizațiile de tineret. Scopul este dezvoltarea unor programe educaționale și de profilaxie în școli, cu accent pe persoanele cu risc. Ministrul a menționat ideea introducerii unor controale medicale și evaluări speciale pentru tinerii care solicită permis de conducere, ca parte a măsurilor preventive, dar a subliniat că intervenția trebuie să fie realizată în colaborare cu comunitatea și instituțiile de educație. El a precizat că nu este pregătit să susțină ideea introducerii unor controale antidrog în școli.