Mișcare, zâmbete și spirit de echipă la Gimnaziul „Mihai Eminescu” din Cantemir, în Săptămâna Europeană a Sportului

Mișcare, zâmbete și spirit de echipă la Gimnaziul „Mihai Eminescu” din Cantemir, în Săptămâna Europeană a Sportului

În perioada 29 septembrie-5 octombrie 2025, elevii și profesorii de la I.P. Gimnaziul „Mihai Eminescu” din orașul Cantemir au celebrat Săptămâna Europeană a Sportului, desfășurată sub genericul „Fii activ!”. Activitățile au fost coordonate de profesoara de educație fizică, doamna Diana Echim, care a reușit să transforme fiecare zi într-o experiență educativă și plină de dinamism.

sport_1.jpeg

Programul a început luni, cu activități teoretice și practice sub tema „Luni muncește și ascultă”, menite să le reamintească elevilor importanța mișcării zilnice. Marți, copiii au îmbinat arta cu sportul în cadrul zilei „Desenează și ajută”, realizând afișe și mesaje motivaționale cu tema „Fii activ!”.

sport_2.jpeg

Miercuri, elevii au ieșit în aer liber pentru a participa la marșuri turistice și alergări, încurajând mișcarea în natură și socializarea activă. Joi, competițiile sportive au adus emoții și bucurie, fiecare elev având șansa de a demonstra spirit de echipă și perseverență. Vineri, atmosfera s-a destins cu „starturi vesele” și dansuri, transformând curtea școlii într-un spațiu al veseliei și cooperării.

sport_3.jpeg

„Ne dorim ca elevii să înțeleagă că mișcarea nu este doar o activitate școlară, ci o alegere pentru sănătate și echilibru”, a menționat doamna Diana Echim, organizatoarea evenimentului.

Anunțuri de pe piatasud.md

sport_4.jpeg

Weekendul a fost dedicat familiei: sâmbătă, elevii au fost îndemnați să ajute părinții în activitățile casnice, iar duminică, aceștia s-au reunit în cadrul unor jocuri sportive comune, care au consolidat legătura dintre generații.

sport_5.jpeg

sport_6.jpeg

sport_7.jpeg

Prin implicarea tuturor participanților, Gimnaziul „Mihai Eminescu” din Cantemir a demonstrat că sportul rămâne o punte între educație, sănătate și bucuria de a fi împreună.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru